Cele „1.000 de umbre” ale lui Ion Ghizdeanu

ion-ghizdeanu-sursa-gov.jpg

Ion Ghizdeanu a fost demis din funcția de președinte al Comisiei Naționale de Prognoză
Ion Ghizdeanu a fost președintele Comisiei Naționale de Prognoză.
Image source: 
Guvernul României (arhivă)

Nu se poate spune că acuzarea lui Ion Ghizdeanu, fostul președinte al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, este o mare surpriză. În momentul în care s-a creat Fondul de Dezvoltare și Investiții, prin Ordonanța 114, atunci când mecanismul de funcționare al fondului a devenit clar, a fost destul de limpede că vor fi probleme.

De ce? În primul rând, pentru că mecanismul prin care fondul vroia să finanțeze proiecte ale administrației locale era extrem de superficial. Adică, totul arăta ca și cum un primar al unei localități din țară vine la Comisia de Prognoză, face o cerere de bani, atașează câteva amănunte sumare pentru ce îi trebuie fondurile și Comisia îi aprobă rapid finanțarea.

Cam așa au stat lucrurile și în realitate. Primarii au venit și au cerut bani, iar Ion Ghizdeanu a semnat ca primarul aprobarea fondurilor. Era un mecanism pronunțat politic și nicidecum care să aibă un fundament economic sau de tip investițional.

Adică, un adevărat fond de investiții acționează pe baza unor principii specifice: realizează o analiză a proiectului, a stării financiare a beneficiarului și eventual poate introduce proiectul de investiții într-un context regional.

Comisia de Prognoză nu făcea nimic din toate acestea. Mecanismul era mult mai simplu și anume venea primarul, semna cererea pentru fonduri și aștepta primirea banilor.

În al doilea rând, proiectul Fondului de Dezvoltare și Investiții, derulat de Comisia de Prognoză, a fost gândit de doi foști lideri PSD: Darius Vâlcov și Liviu Dragnea. Într-o asemenea companie, președintele Comisiei de Strategie și Prognoză, Ion Ghizdeanu ar fi trebuit să fie foarte atent. Ceea ce se pare că nu s-a întâmplat.

Și modul de finanțare al fondului era discutabil. Adică, banii au fost transferați de la Trezorerie în conturile fondului pentru a fi alocați primăriilor. A fost, în mod evident, și o încercare de a scoate din calculul deficitului bugetar sumele administrate de fond.

Deși, să ne amintim, înființarea fondului a trebuit să primească un aviz și de la Eurostat, Institutul European de Statistică. Acest lucru ne arată că europenii nu ar fi acceptat cu prea mare ușurință scoaterea cheltuielilor fondului în afara calculului deficitului bugtar.

Dar, dincolo de artificiile bugetare, cu siguranță, la crearea fondului a contat mult modul foarte simplu prin care banii puteau fi alocați către administrațiile locale.

Singura scuză pentru înființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții ar fi putut fi aceea că prin vehiculul financiar se utilizau mai mulți bani pentru investiții. Dar argumentul este destul de subțire, pentru că nu s-a răspuns la întrebarea esențială și anume: de ce mai era nevoie de un fond de investiții nou, în timp ce exista deja în derulare Programul Național de Dezvoltare Locală și alocări de bani europeni?

Procurorii îl acuză pe Ion Ghizdeanu că ar fi falsificat 1.000 de procese-verbale necesare primăriilor pentru a primi finanțare de la fond. Până la proba contrarie, fostul președinte al Comisiei de Prognoză are dreptul la prezumția de nevinovăție. Dar acuzațiile procurorilor sunt de proporții greu de imaginat. Să falsifici 1.000 de dosare nu este de ici de colo.

Cazul Ghizdeanu este însă un exemplu pentru viitor. Centrele exagerate de putere devin denaturate. Comisia de Strategie și Prognoză a vrut să facă foarte multe: finanțări, autostrăzi în parteneriat public-privat, programe sociale sau programe de investiții pentru stațiuni balneare. Rezultatele sunt dezamăgitoare. Sau, mai exact, rezultatele concentrării de putere de la Comisia pentru Prognoză au fost cele 1.000 de acte posibil falsificate.

 

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

Cele „1.000 de umbre” ale lui Ion Ghizdeanu