Davos, ultima șansă pentru evitarea unui război comercial SUA-UE

matrix.jpg

Image source: 
Pixabay (Ilustrație)

Miercuri, la Davos, vor începe dezbaterile tradiționalului Forum Economic Mondial. Anul acesta, conferința din Elveția are o miză specială. Este vorba despre negocierile privind impozitarea celor mai mari companii digitale, precum Google, Apple, Facebook și Amazon sau prescurtat GAFA.

Impozitarea GAFA are deja o istorie de doi ani. Franța a fost vârful de lance din Uniunea Europeană în materie de impozitare a companiilor de tehnologie. Franța, Austria și Italia au adoptat deja o legislație specifică, iar Spania și Marea Britanie se gândesc să introducă prevederi de acest tip.

Numai că elanul francezilor a fost tăiat de amenințarea președintelui american Donald Trump, care a anunțat că în cazul introducerii unui impozit pentru companiile digitale, Statele Unite vor aplica taxe vamale pentru vinuri și alte mărfuri franceze importate de către SUA, în valoare de 2,4 miliarde de dolari.

În acest context, apelul la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) pentru a găsi o soluție acceptabilă pentru toate părțile a fost binevenit. OECD a promovat în ultimii ani, principiile unor prevederi fiscale menite să lupte împotriva spălării banilor sau împotriva planficării fiscale agresive realizată de companiile multinaționale.

Experții OECD nu au întârziat să livreze o propunere de impozitare a companiilor-gigant din domeniul tehnologiei. Concret, experții OECD pleacă de la o realitate și anume că toate companiile digitale obțin venituri din mai multe state, venituri care provin din activitatea desfășurată pe Internet, vânzare sau publicitate.

Un prim criteriu propus este cel al cifrei de afaceri. Deocamdată, nu s-a stabilit nivelul, dar propunerea este ca impozitarea OECD să fie aplicată pentru o cifră de afaceri de cel puțin 750 milioane euro.

Apoi, problema a fost de a nu crea o dublă impozitare, atât în statul în care compania obține venituri, cât și în țara unde are sediul social. Drept urmare, OECD a creat un concept prin care se împarte profitul în două categorii: de rutină, obținut din activitatea de producție, distribuție sau cercetare-dezvoltare și un așa-numit profit rezidual provenit din marcă și din licență.

Profitul rezidual urmează a fi calculat, împărțit între diverse jurisdicții fiscale în care a fost obținut și impozitat. Au apărut, evident, și contestări ale formulei propusă de OECD care arată că modul de calcul menține diferența dintre statele dezvoltate și cele emergente. Dar, este clar, că nu poate fi mulțumită toată lumea. De fapt, propunerea OECD nu vizează doar companiile de tehnologie, ci toate companiile multinaționale.

Franța propune un calendar precis de implementare a modelului OECD care include trei etape: întâlnirea de la Davos care să ofere un cadru al reformei fiscale, asumarea propunerilor OECD și definirea precisă a sistemului de impozitare care va trebui aplicat începând cu anul viitor. Înțelegerea prevede ca Statele Unite să renunțe la taxarea importurilor care provin din Franța sau din Uniunea Europeană.

Experții OECD cred, pe bună dreptate, că aceasta este soluția firească, iar prevederile naționale complică situația și pot duce la escaladarea tensiunilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.

Din acest punct de vedere, Forumul de la Davos este un ultim prilej pentru ca Statele Unite și Franța să se înțeleagă asupra modelului OECD de impozitare. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere, șansele ca Statele Unite și Uniunea Europeană să înceapă un conflict comercial sunt foarte mari. De ce? Pentru că guvernul francez este hotărât să taxeze companiile de tehnologie, iar acest lucru ar declanșa o replică din partea Statelor Unite.

De aceea, întâlnirea de la Davos este considerată cea a ultimei șanse pentru evitarea unui război comercial între SUA și Uniunea Europeană.

 

 

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

Davos, ultima șansă pentru evitarea unui război comercial SUA-UE (AUDIO)