Săracii angajați români

romania_bani.jpg

Conform Eurostat, în România anului 2018, 15,3% dintre cei care munceau erau săraci. În Franța, 7,1% dintre cei care muncesc sunt afectați de sărăcie.
Image source: 
pixabay.com

După mai bine de zece ani de integrare europeană,  în continuare, un sfert din români trăiesc în sărăcie. În Franța, de exemplu, rata sărăciei este de 13,4%, spune la RFI, prof. Ciprian Iftimoaei, directorul Direcției Județene de Statistică Iași, și sociolog-cadru didactic la Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași. Acesta a făcut o analiză statistică comparativă cu privire la sărăcie şi inegalitate socială în Franţa şi România. 

Analiza a fost prezentată, săptămâna trecută, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Școlii Franco-Române de Științe Sociale, organizată La Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Evenimentul, cu tema "Inegalitățile sociale și evoluția acestora în Europa” a fost organizat de Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea din Lille – Facultatea de Științe Economice și Sociale și Institutul Francez din Iași. Prof. Ciprian Iftimoaei, directorul Direcției Județene de Statistică Iași, dar și sociolog-cadru didactic la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității “Aexandru Ioan Cuza” din Iași. Acesta a explicat pentru RFI cât de sărăcă este România după mai bine de un deceniu de integrarea europeană, comparativ cu Franța și cu alte țări membre ale Uniunii Europene.

"Pentru măsurarea sărăciei, statistica oficială utilizează un set complex de indicatori statistici care descriu dimensiunile acestui fenomen, formele sărăciei, profilul persoanelor afectate, și intensitatea sărăciei. Indicatorul principal îl constituie venitul bănesc disponibil al unei persoane, într-un anumit moment de timp. Pentru a stabili acest venit, INS desfășoară în fiecare an Ancheta privind calitatea vieții. Prin intermediul acestei cercetări se determină persoanele ale căror resurse sunt mai mici decât restul populației, prin raportare la un prag al sărăciei care se stabilește la 60% din valoarea medianei veniturilor disponibile pe adult-echivalent. Rata sărăciei relative, care înseamnă ponderea persoanelor sărăce în totalul populației, a fost în anul 2018 de 23,5%. În anul 2007, când România a aderat la UE, rata sărăciei relative era de 24,3%.  Observăm că după mai bine de zece ani de integrare europeană, sărăcia nu a a scăzut semnificativ. În continuare, un sfert din români se află în această stare de sărăcie relativă. În Franța, rata sărăciei relative este de 13,4% pentru anul 2018, mai mică cu aproximativ 10 puncte procente față de țara noastră. Pentru țările membre UE, rata sărăciei relative este de 17%.", explică la RFI,  prof. Ciprian Iftimoaei, directorul Direcției Județene de Statistică Iași.

Care sunt persoanele cele mai afectate de sărăcie? Există un profil al persoanelor sărace?

 Prof. Ciprian Iftimoaei spune că cele mai afectate persoane de sărăcie sunt tinerii, mai ales cei care provin din medii defavorizate, din familii cu venituri reduse, care suferă de deprivare materială, din mediul rural, cartierele mărginașe ale orașelor mari sau din orașe fără posibilități de dezvoltare economică, afectate de șomaj sau care oferă locuri de muncă slab remunerate. Apoi, în România femeile sunt ceva mai afectate de sărăcie în comparație cu bărbații, iar situația femeilor vârstnice din mediul rural este adeseori dramatică. În România, unul din nouă copii merge la culcare flămând. Pentru segmentul de vârstă 0-17 ani, rata sărăciei relative era de 32,2% în România. Persoanele adulte, active economic, cu studii medii sau superioare, din mediul urban sunt cele mai puțin afectate de sărăcie. De exemplu, în România doar 1,3% din persoane cu studii superioare sunt afecate de sărăcie. În Franța, 5,9% din persoanele cu studii superioare sunt afecate de sărăcie. Dacă avem în vedere persoanele cu studii primare și gimnaziale, în România rata sărăciei la acest segment educațional este 44,5%, iar în Franța de doar 17,8%. Prin urmare, în România, piața forței de muncă nu este prea generoasă cu persoanele care au doar școala generală, cu alte cuvinte, sunt necalificate. 

Ce face statul,prin instituțiile sale, pentru reducerea sărăciei? 

"Pentru reducerea sărăciei statul acționează printr-o serie de politici sociale care vizează reducerea sărăciei prin măsuri de creștere a locurilor de muncă și a ocupării, prin transferuri sub forma prestațiilor sociale pentru persoanele care se află în situații de risc sau de vulnerabilitate: persoane singure, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice care au probleme cu încălzirea locuinței, persoane care provin din gospodării cu intensitate scăzută a muncii și care au copii în întreținere. Dacă statul nu ar interveni prin măsuri de protecție și asistență socială, rata sărăciei relative ar fi mult mai mare. În cazul României, rata sărăciei înainte de transferurile sociale, excluzând pensiile, ar fi de 28%, iar după transferurile sociale scade la 23,5%. În Franța, eficiența politicilor sociale este mult mai bună: rata sărăciei relative înainte de transferurile sociale este de 24,1%, iar prin politicile statului francez scade cu aproximativ zece puncte procentuale, la 13,5%. În România, potrivit calculelor INS, în anul 2017, dacă nu s-ar fi plătit pensiile și celalte prestații sociale, aproape jumătate din populație (47,5%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative și în mod evident situația s-ar fi înrăutățit în cazul persoanelor vârstnice (65 de ani și peste) care, într-o proporție de 84,1%, ar fi fost în stare de sărăcie", mai spune directorul Direcției Județene de Statistică Iași. 

Exceptând persoanele care sunt sărace din motive independente de voința lor, nu avem o problemă cu oamenii care nu muncesc, cu cei care trăiesc pe baza ajutoarelor sociale?

Potrivit prof. Iftimoaei, ponderea ajutoarelor sociale în PIB, din România, este cea mai mică din Uniunea Europeană și, după cum am văzut, dacă nu ar interveni statul prin politici și măsuri de protecție și asistență socială, sărăcia ar crește și mai mult cu consecințe socio-economice grave, pe temen mediu și lung chiar asupra stabilității sociale. În altă ordine de idei, un loc de muncă nu garanteză ieșirea din starea de sărăcie. Iar acest aspect este pus în evidență chiar de ONU prin Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă." Printre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, sunt cel puțin trei obiective care tratează problematica sărăciei, foametei și inegalităților sociale. Afirmația mea se sprijină pe date statistice. Conform Eurostat, în România anului 2018, 15,3% dintre cei care munceau erau săraci. În Franța, 7,1% dintre cei care muncesc sunt afectați de sărăcie. În UE, statistica arată că 9,2% dintre cei care muncesc sunt săraci. Sărăcia celor care muncesc demotivează, descurajează, reprezintă un exemplu negativ. Legat de acest aspect, vreau să vă mai ofer câteva date de la Eurostat: 28% dintre românii care muncesc, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, sunt săraci. Sărăcia determină migrația externă, mai ales a tinerilor, a persoanelor active economic. Peste 60% din angajații români în sectorul privat stau pe salariul minim pe economie. Aici aflăm o explicație a lipsei forței de muncă: din cauza salarizării precare, oamenii decid să plece în alte părți pentru a obține venituri mai mari.", punctează sociologul, care propune un set de măsuri pentru reducerea sărăciei în România. 

"Guvernul României și ministerul de resort trebuie să acționeze în conformitate cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030, pe care România, în calitate de țară semnatară a acestui document ONU, se obligă să le ducă la îndeplinire. Eradicarea sărăciei, mai ales a sărăciei cronice, de lungă durată, sărăcia copiilor, femeilor, persoanelor vârstnice, din mediul rural reclamă implementarea unor politici sociale și economice active, bazate pe creșterea ocupării în muncă, dar și creșterea veniturilor, mai ales a celor care lucrează în mediul privat. În momentul de față, există un decalaj semnificativ între venitul mediu al unui salariat în sectorul privat și cel din sectorul public. Creşterea economică nu este întotdeauna incluzivă. Dimpotrivă, nu toţi oamenii beneficiază de pe urma prosperităţii care se acumulează la un moment dat într-o ţară. Atunci când venitul produs într-o ţară creşte mai repede decât veniturile primite de către gospodăriile populaţiei din ţara respectivă, înseamnă că economia nu este favorabilă incluziunii şi că prosperitatea acumulată nu este împărtăşită de toate gospodăriile. ", a conchis prof. Ciprian Iftimoaei, directorul Direcției Județene de Statistică Iași.

Prof. Ciprian Iftimoaei, directorul Direcției Județene de Statistică Iași,în dialog cu Mirela Dădăcuș