Plus 15%

procent.jpg

Paralel cu rectificarea bugetară, Guvernul a crescut, prin ordonanță de urgență, salariile funcționarilor Ministerului Finanțelor.
Paralel cu rectificarea bugetară, Guvernul a crescut, prin ordonanță de urgență, salariile funcționarilor Ministerului Finanțelor.
Image source: 
Pixabay

Înainte ca rectificarea bugetară să fie adoptată de către guvern, s-a întâmplat altceva. A fost promovată o Ordonanță de urgență privind reforma în domeniul sănătății în care a fost introdusă și o prevedere prin care cresc salariile angajaților din Ministerul Finanțelor cu 15%.

Este mai mult decât interesantă motivarea pe baza căreia s-a luat decizia. Spicuim câteva idei. Ministerul Finanțelor gestionează politica fiscal-bugetară a țării, iar la această instituție s-a creat un corp de funcționari de elită. De asemenea, într-un audit realizat în anul 2017 se arată că există un deficit de personal la fiecare nivel profesional, ceea ce face ca gradul de încărcare la minister să fie în medie de 134%.

În același timp, se arată că există o migrare a angajaților din minister, care, se spune în expunerea de motive, sunt foarte bine pregătiți profesional.

Doar trei observații rapide. Prima, este legată de informația că există un audit al ministerului realizat în anul 2017. Este foarte interesant, pentru ca este foarte posibil ca auditul să fi fost realizat nu doar la Ministerul Finanțelor, ci la toate ministerele. Ar fi bine de aflat care sunt rezultatele acestei misiuni de audit la ministerele care formează guvernul. Ar fi un prim pas pentru dorința anunțată a Executivului de a restructura aparatul bugetar și odată cu el, chiar guvernul.

A doua observație se referă la gradul de încărcare a angajaților din minister, care este, în cazul de față de 134%. Este greu de crezut că există o intensitate a muncii atât de mare a funcționarilor din minister.

În fine, a treia afirmație interesantă este cea privind pregătirea profesională a angajaților. Este adevărat că în Ministerul Finanțelor lucrează specialiști cu o valoare profesională foarte ridicată. Dar, de aici, până la a generaliza prezumpția de competență a funcționarilor din Finanțe, mai este un drum lung. Este imposibil să se spună că toți funcționarii din minister sunt impecabili din punct de vedere profesional.

În felul acesta, cu tipul acesta de argumente, s-a decis creșterea cu 15% a salariilor pentru angajații din Ministerul Finanțelor pentru condiții vătămătoare de muncă.

Indiferent care sunt argumentele, creșterea salariilor peste noapte este greu de imaginat. Pentru sectorul privat o creștere a salariului cu 15% este foarte dificil de obținut. Ea se poate atinge după luni întregi de negocieri între sindicate și patronate, dacă în cadrul companiilor există sindicate.

Pentru o mărire de salariu cu 15% este nevoie de un mare efort al angajaților sau sindicatelor. După cum se poate vedea, în sectorul public, o creștere de salariu cu 15% se poate obține peste noapte printr-o simplă ordonanță promovată de guvern.

Este de asemenea, foarte ciudat felul în care a fost promovată creșterea de salarii. Nu a fost inclusă în ordonanța de rectificare bugetară, ci într-un act normativ paralel. Să ne aducem aminte că legea responsabilității fiscale interzice în mod explicit creșterea cheltuielilor de personal, adică a salariilor, pe parcursul anului, la rectificarea bugetară. Din păcate, nu este nici prima și nici ultima oară când un guvern încalcă legea responsabilității fiscal-bugetare.

În ceea ce privește rectificarea bugetară poate fi caraterizată foarte simplu în câteva cuvinte. Prin acest proces se taie de la capitolele de cheltuieli care reprezintă investiții și care au efect de antrenare în economie. În schimb, se acordă mai mulți bani pentru asistență socială, adică pensii, și salarii.

În concluzie, nici măcar legea responsabilității fiscale nu îi oprește pe ministrul finanțelor să ofere în continuare cadouri, adică creșteri de salarii. Dă pentru că nu dă din buzunarul lui, ci din cel al contribuabilului.