Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Ministere importante pierd sume uriașe

Guvernul a adoptat în ședința de luni rectificarea bugetară pentru anul 2019. Pierd bani ministere importante, principalul perdant fiind Ministerul Educației. ALDE a criticat dur rectificarea.

„În ședința de guvern de astăzi (luni-nr.) vom adopta proiectul rectificării bugetare pe care ministrul Finanțelor l-a prezentat în prima lectură în ședința precedentă. Așa cum am spus și data trecută este o rectificare pozitivă prin care asigurăm sumele necesare pentru plata salariilor, pensiilor și tuturor indemnizațiilor sociale, pentru buna funcșionare a tuturor instituțiilor, cât și pentru continuarea investițiilor în domeniile prioritare. Educația va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42.4% față de anul 2018, iar dacă întârzierile din primul semestru vor fi recuperate vom reveni cu sume suplimentare la a doua rectificare. Vom continua programele începute în educație, inclusiv cel privind plata pentru rechizitele școlare pentru copiii din familii cu venituri reduse”, a anunțat Dăncilă.

Totuși, cifrele o contrazic pe șefa Executivului. Rectificarea bugetară prevede reduceri de fonduri la alte ministere care au nevoie urgentă de investiții. Cel mai mare perdant: Ministerul Educației, care rămâne fără un miliard de lei. Pierd bani și Ministerul Cercetãrii şi Inovãrii (–369,1 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (–243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale (–310,4 milioane de lei), Ministerul Fondurilor Europene (–681,9 milioane lei) și Ministerul Transporturilor (–128,8 milioane lei).

Dăncilă a explicat că reducerea cu un miliard de lei a venitului ministerului Educației s-ar referi la programul „Merg la școală”, care nu era prevăzut în programele finanțate până la finalul acestui an.

Critici dure de la partenerii de guvernare

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a solicitat premierului și liderului PSD Viorica Dăncilă să răspundă, până pe 20 august, solicitărilor ALDE privind un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată "care să aibă ca principal atu competenţa".

ALDE a transmis, într-un comunicat de presă, că rectificarea bugetară adoptată de Guvern este nerealistă, iar rezultatul exercițiului bugetar arată "incapacitatea administrativă de a pune în aplicare marile proiecte de investiţii stabilite".

"La începutul anului, pe fondul discuţiilor pentru construirea bugetului, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a solicitat şi a primit asigurări că o serie de proiecte majore de investiţii, îndeosebi în infrastructură, vor primi resurse financiare. Astăzi, prin modul în care a fost conceput proiectul de rectificare bugetară, se constată eşecul acestor promisiuni. Miniştrii ALDE care au participat astăzi la sedinţa de guvern au subliniat aceste nerealizări", mai arată sursa citată.

USR: Educația, subfinanțată intenționat

Președintele USR, Dan Barna, a transmis, luni, că Guvernul taie, prin rectificareabugetară adoptată, un miliard de lei de la educaţie, precizând că educaţia a fost şi este subfinanţată nu dintr-o greşeală, ci printr-o politică intenţionată.

"Premierul a anunțat, astăzi în ședința de Guvern, că taie 1 miliard de lei în total, iar programul „Merg la școală” a fost eliminat complet. Este vorba despre tichetele pe care le-ar fi obținut elevii din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional pentru cumpărarea rechizitelor necesare. Cine are de suferit în urma deciziei premierului? Peste 2 milioane de elevi. Educația a fost și este subfinanțată ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o politică intenționată, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile. România nu are altă șansă decât investiția în educație. O societate sănătoasă, cu cetățeni egali și liberi se construiește, înainte de toate, prin accesul la educație al cetățenilor. Iar România este departe de acest ideal cu PSD la guvernare și impostorii lor analfabeți funcțional în funcții publice", a scris liderul USR, pe Facebook.

Dan Barna a mai transmis că rezultatul guvernării vechii clase politice se vede peste tot, prin migrația masivă a românilor. "Probabil majoritatea dintre noi avem prieteni, membri ai familiei sau cunoștințe care pleacă din țară pentru că nu mai au încredere că se pot dezvolta într-o țară condusă de incompetenți și condamnați penal. În viitoarea guvernare USR PLUS reforma și investiția în educație vor ocupa un loc primordial", conchide Barna.

Guvernul a adoptat în ședința de luni rectificarea bugetară pentru anul 2019. Premierul a anunțat că reducerea cu un miliard de lei a venitului ministerului Educației se referă la programul „Merg la școală”, care nu era prevăzut în programele finanțate până la finalul acestui an.