SUA vs China: Cine câștigă războiul comercial?

ban.jpg

Image source: 
pixabay.com

Războiul comercial dintre Statele Unite și China escaladează, odată cu un nou set de tarife impuse reciproc asupra importurilor. Scumpiri, de la electrocasnice la haine și jucării sunt așteptate în Statele Unite, în vreme ce președintele Trump susțin în continuare răspicat că de fapt țara sa câștiga net confruntarea. 
Cine câștigă așadar cu adevărat această bătălie comercială? Și cât loc mai este pentru compromis? 

 

Războiul comercial dintre cele două mari puteri, o răfuială care trimite unde de șoc în întreaga Lume, a escaladat odată cu intrarea în vigoare a noilor tarife de 25%, impuse de președintele Donald Trump asupra unor mărfuri chinezești în valoare de 200 de miliarde de dolari. Riposta nu a întârziat, chiar dacă în paralel cu faulturile comerciale, cele două țări, oficial, sunt în plină perioadă de negocieri. 

În colimator au intrat echipamentele tehnologice, iar numeroase voci, atât de la Washington, cât și de la Beijing, au avertizat deja că start-up-urile și companiile mici în general sunt extrem de vulnerabilizate. Cooperare și consultare au fost cuvintele cheie folosite până acum de ministrul pentru Comerț al Chinei, în încercarea de a mai calma spiritele. 

De partea cealaltă, președintele American susține în continuare sus și tare că războiul comercial generează déjà miliarde de dolari în favoarea economiei amerciane. 

Nu vom face niciun pas înapoi atâta vreme cât China va continua să ne păcălească și să fure slujbele lucrătorilor americani, afirmă Trump. 



Cât adevăr este în cele spuse de Trump? Răspunde, într-o analiză economică făcută de BBC Cristophe Bondy , consultant al acordului comercial dintre Canada și Uniunea Europeană: 
Până la urmă, tot importatorii americani și nu companiile chineze plătesc tarife suplimentare către guvernul american. Într-un final, aceste majorări se transmit, organic, tot către cosumatorul amercian, sub formă de costuri adiționale, mascate în creșterea prețurilor. 

Efecte negative resimte însă și China: Statele Unite rămân principalul partener comercial. Nu mai puțin de șapte procente din volumul uriaș al exporturilor Beijingului au plecat spre America, iar escaladarea recentă începe să ciuntească: datele pe primul trimestru din 2019 indică o diminuare de 9%. 

Chiar și așa însă, o analiză a Universității Cambridge sugerează că firmele chineze nu au intrat în panică și că războiul comercial nu le-a determinat încă să-și reducă tarifele, așa cum ar fi sperat administrația Trump.Explicația e simplă: economia amerciană este încă prea dependentă de anumite categorii de produse venite din China și nu are alternativă viabilă economic:



Beijingul nu se lasă cu nimic mai prejos. Orice decizie americană îndrepată împotriva Chinei și a intereselor sale  va avea un răspuns pe măsură, a avertizat ministrul chinez de externe.

 

168

Facebook comments