Pentru cine apar aprozarele

aprozar.jpg

Proiectul de înființare a aprozarelor presupune înființarea de rețele de aprovizionare și desfacere sau de depozite.  Totul va costa 100 milioane euro.
Proiectul de înființare a aprozarelor presupune înființarea de rețele de aprovizionare și desfacere sau de depozite. Totul va costa 100 milioane euro.
Image source: 
pixabay.com

Reapariția aprozarelor părea, inițial, că este o idee trăsnită. Dar, guvernul vrea să meargă înainte și chiar își propune să refacă aprozarele. Pentru cei mai tineri trebuie să spunem că aprozarele au fost, înainte de anul 1989, o emblemă a economiei socialiste. Aprozarele erau magazine la care se vindeau produse agricole și alimentare. Se vindeau, este un fel de a spune, pentru că în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, adică după anul 1985, chiar și aprozarele erau aproape goale. Un element esențial de care trebuie să se țină cont este că în acea perioadă România nu era doar o economie socialistă, centralizată, ci una practic închisă. După anii 1980, regimul Ceaușescu a decis să plătească datoria externă, ceea ce va reuși până în anul 1989. Dar prețul plătit a fost extrem de mare, importurile au fost reduse la zero, cu excepția importurilor energetice, iar valuta obținută din export a fost folosită pentru plata datoriilor

De aceea, aprozarele nu stârnesc nici pentru cei de vârsta a doua amintiri neapărat plăcute, dar cu siguranță, rămân un brand important pentru o categorie de cetățeni. Însă, proiectul guvernului nu se referă doar la aprozare. Aprozarele nu sunt decât vârful aisbergului, dacă se poate spune așa.

Proiectul guvernului se numește Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea și el dorește să refacă întregul sistem de stat în agricultură.

Aprozarele, sau magazinele specializate, se află la finalul lanțului comercial. Până la magazine, casa de comerț vrea să construiască 10 platforme de preluare, sortare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor, o structură de achiziție a peștelui de apă dulce, două platforme de achiziție și însilozare a cerealelor și 10 clustere agricole care să proceseze produsele.

Este un proces, după cum se poate vedea, mai complex decât aprozarele care sunt scoase în față. De fapt, ce își propune proiectul? Să construiască o rețea cu capital de stat care să intre în piața agricolă și comercială. Adică, să facă o rețea care să strângă produsele agricole, să le sorteze, să le ambaleze sau după caz să le depoziteze în silozuri sau în spații specializate și, evident, să le vândă.

După cum se poate vedea, intenția este de a reface o structură de stat care s-a pulverizat după anul 1989. Costurile pentru acest colos de stat sunt estimate de guvern la aproximativ 100 milioane euro.

Dincolo de nostalgiile comuniste, ar trebui să ne gândim care sunt șansele reale pentru ca acest lanț comercial să fie creat și să poată funcționa. Mai ales că acum nu mai ne aflăm într-o economie de comandă, ci într-una liberă.

Adică, în România există producători mai mari sau mai mici, sunt deja structuri de depozitare și distribuție și există rețele de comercializare, de la mari magazine până la piețe țărănești.

În aceste condiții, ce șanse sunt ca o astfel de casă de comerț, așa cum este ea numită, să poată fi înființată și să poată funcționa? Este greu de spus. Pe de o parte, pentru că pe această piață, pe care dorește să intre statul, concurența este dură. De la producția internă de fructe și legume, până la comercializare. De exemplu, va fi foarte interesant de văzut cât ar putea costa închirerea unor magazine pe post de aprozare știindu-se că rețeaua comercială are, în acest moment, doar proprietari privați.

Pe de altă parte, foarte puține proiecte ale statului au fost duse până la capăt. Cel mai recent exemplu, este chiar fondul suveran de investiții care își tot schimbă forma chiar înainte de a începe să funcționeze.

Riscul cel mai mare este ca aprozarele și depozitele proiectate de Ministerul Agriculturii să consume resurse, să se înființeze companii, să se angajeze oameni după criterii neclare (estimările arată că va fi vorba de 500 de salariați), dar să nu poată face performanță economică. Este ironic faptul că 300.000 lei pe an plătiți penru a ține aurul la Londra sunt considerați prea mulți bani, în timp ce statul este gata să se arunce într-o „aventură agricolă” cu 100 milioane euro. Riscul este ca aprozarele să fie doar niște vehicule de sifonat banii statului.

Pentru cine apar aprozarele (AUDIO)
220

Facebook comments