Investițiile private: amânare, reducere sau abandon

euro.jpg

Lipsa de predictibiliatate legislativă și încălcarea principiilor pieței libere îi fac pe investitori să amâne decizia privind exploatarea resurselor din Marea Neagră.
Lipsa de predictibiliatate legislativă și încălcarea principiilor pieței libere îi fac pe investitori să amâne decizia privind exploatarea resurselor din Marea Neagră.
Image source: 
pixabay.com

Una din cele mai mari companii românești, la care statul deține încă un pachet important de acțiuni, care este cotată la Bursa de Valori București și care are o cotă de piață importantă în sectorul energetic și-a prezentat ieri rezultatele financiare pe anul 2018.

În afară de performanța economică obținută anul trecut, sunt importante mesajele transmise de conducerea companiei referitoare la viitor.

Astfel, OMV Petrom, pentru că despre această companie este vorba, a anunțat că va încetini motorul investițiilor. Doar această propoziție ar fi suficientă pentru ca o parte din membrii guvernului să intre în alertă. Compania pregătește alături de un partener internațional începerea exploatării resurselor energetice din Marea Neagră.

Să ne aducem aminte că a fost nevoie de câțiva ani pentru a promova o lege a exploatării off-shore. Dezbaterile au fost aprinse, iar anul trecut se părea că s-a ajuns la o formă a legii acceptabilă atât pentru companii, cât și pentru statul român.

Doar că după ce lucrurile păreau că s-au lămurit cu legea exploatărilor off-shore și când se aștepta ca la începutul acestui an companiile să aibă o ultimă declarație tranșantă privind decizia de a investi în exploatarea resurselor din Marea Neagră, în decembrie 2018 a fost adoptată Ordonanța 114. Prin acest act normativ, se plafonează prețul gazului natural la producător și se introduce o taxă de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din domeniul energetic.

Interpretarea ordonanței este că plafonarea tarifului nu se va aplica și viitorului gaz extras din Marea Neagră. Dacă va mai fi extras de companiile care dețin în acest moment concesiunile perimetrelor. Dar ce contează că gazul din zona off-shore nu se va supune condițiilor de taxare impuse prin ordonanța 114? Răul a fost deja făcut. Iar cea mai elocventă demonstrație a acestui lucru este chiar declarația, de ieri, a directorului-președinte general al OMV Petrom. „Ca să facem o astfel de investiție, precum cea din Marea Neagră, avem nevoie de o piață liberă, de infrastructură și predictibilitate. Legislația de acum nu asigură aceste lucruri”, a declarat șeful OMV Petrom.

Foarte clar. Și pentru a exemplifica efectele taxării pe cifra de afaceri asupra companiei, reprezentanții firmei au declarat că plățile către stat vor fi anul acesta de aproximativ 50 milioane de euro.

Chiar dacă între timp Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei a mai îndulcit metoda de calcul, în sensul că o serie de cheltuieli au fost excluse de la taxare, problema rămâne.

Iar dincolo de sume, trebuie reamintiți factorii care au făcut ca investițiile să fie reduse și anume absența unei piețe libere, absența infrastructurii și a predictibilității legislative. Sunt cereri vechi ale mediului de afaceri, dar care, în ultima perioadă, sunt ignorate tot mai des.

Reprezentanți la vârf ai Fondului Proprietatea, instituție financiară care are în portofoliu mai multe companii energetice, au avut și ei un punct de vedere pe tema ordonanței declarând că suprataxarea „reprezintă o măsură orientată către beneficii pe termen scurt, cu costuri foarte ridicate şi, care va avea ca efect generarea de profituri mai puţin sustenabile pentru companiile afectate şi distrugerea investiţiilor viitoare din sectorul energetic”.

După cum se poate vedea, ordonanța din decembrie a creat haos și nemulțumiri în cele mai importante sectoare ale economiei. În sistemul bancar, în sectorul energetic și în sectorul de telecomunicații. Băncile nu mai finanțează datoria publică internă, iar companiile energetice anunță că își reduc bugetele de investiții. În aceste condiții, situația economică a sectorului privat devine tot mai complicată.

Investițiile private: amânare, reducere sau abandon (AUDIO)
342

Facebook comments