Haos pe tema salariului minim. Avertisment de la IMM-uri

portofel.jpg

Circuitul banilor: salarii mai mari, consum crescut, cheltuieli mari cu mâncarea.
Circuitul banilor: salarii mai mari, consum crescut, cheltuieli mari cu mâncarea
Image source: 
pixabay.com

Salariile minime pe economie sunt din nou subiect de dezbatere intensă. Astfel, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat un sondaj în rândul antreprenorilor cu privire la creșterea salariului minim.

Un demers necesar și logic. Acest sondaj ar fi trebuit să aibă loc înainte ca decizia să fie luată. Ce poate fi mai normal decât să studiezi efectele pe care le aduce aplicarea unei măsuri asupra economiei, înainte de a lua decizia.

Este adevărat că măsura de creștere a salariului minim a fost fundamentată pe baza unei analize realizată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Numai că argumentele aduse în favoarea creșterii salariului minim erau exclusiv din punctul de vedere al statului. Nu exista nicio referire reală la temele sectorului privat legate de subiectul salariului minim.

Iată că acum organizația patronală a IMM-urilor și-a întrebat membrii despre efectele creșterii salariului asupra afacerilor lor. Iar răspunsurile ar trebui să fie un puternic semnal de alarmă pentru Guvern, pentru că ar putea avea efecte contrare așteptărilor.

Astfel, mai mult de jumătate dintre întreprinzătorii chestionați afirmă că afacerea lor va avea probleme ca urmare a creșterii salariului minim. Și tot mai mult de jumătate, 52%, arată că există riscul de a face concedieri.

De asemenea, impactul asupra afacerilor nou create prin programul StartUp Nation va fi important întrucât cei care au câștigat proiectele în sesiunea de anul trecut și au început afacerile anul acesta vor fi afectați de schimbarea sistemului salariului minim.

Dar studiul arată și alte aspecte legate de IMM-uri și salariul minim. Mai mult de jumătate din cei care au răspuns sondajului au între unul și cinci angajați cu salariul minim. 80% din antreprenorii chestionați nu sunt de acord cu diferențierea salariului minim în raport de vechimea în muncă și studii. De asemenea, 67% au afirmat că o creștere a salariului minim va avea ca efect și creșterea celorlalte salarii, iar jumătate dintre antreprenori spun că pot asigura o creștere cu numai 50 de lei a salariilor.

În fine, marea majoritate a întreprinzătorilor mici și mijlocii cred că este nevoie să se definească un set de indicatori economici pe baza cărora să ofere un mod de calcul al salariilor minime.

Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie propune chiar acest lucru, adică stabilirea unui mecanism bazat pe criterii transparente și obiective care să asigure predictibilitatea. Reprezentanții companiilor de utilități reamintesc chiar că un astfel de mecanism a fost lansat, anul trecut, în consultare publică, dar a fost abandonată. În rest, reprezentanții Federației adaugă și ei ceea ce știm deja și anume că introducerea unui salariu minim diferențiat nu trebuie adoptate pripit, fără consultarea mediului de afaceri și fără un studiu de impact. Sunt lucruri care se știu, care se spun în mod repetat de către organizațiile patronale, dar de care se ține tot mai puțin seama. Din acest punct de vedere, sondajul realizat de Consiliul IMM-urilor este cu atât mai binevenit.

Constructorii au propuneri și mai ciudate. Ei cer ca în acest domeniu salariul minim să fie echivalentul a 500 de euro, dar în același timp contribuțiile sociale să scadă de la 40% la 20%, iar forța de muncă să fie scutită de la plata impozitului, la fel ca în industria de tehnologia informației. Tot felul de idei.

Iar în tot acest timp, guvernul nu mai știe când să aplice creșterea salariului minim, de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie anul viitor. Mai înțelege cineva ceva?

Haos pe tema salariului minim. Avertisment de la IMM-uri (AUDIO)
480

Facebook comments