Cele trei deficite ale economiei românești

calcule_diferite_deficit.jpg

Deficitul de cont curent a crescut în primele șapte luni ale anului în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Image source: 
pixabay.com

Deficitul de cont curent a crescut în primele șapte luni ale anului în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Contul curent reprezintă diferența dintre banii care intră și cei care ies din economia românească.

Pe cifre, deficitul de cont curent a ajuns la 4,8 miliarde de euro, față de 4,1 miliarde de euro, anul trecut, ceea ce înseamnă o creștere cu 15%. Nu este mult, dacă ne raportăm la perioade în care deficitul ajungea la 25 de procente din produsul intern brut. Nu este mult nici dacă ne raportăm la procentajul din PIB, pentru că, dacă luăm în calcul noua valoare a PIB, estimată de Comisia de Prognoză în această vară, ajungem la un deficit de cont curent de sub 3% din PIB. Spre comparație, în anul crizei, 2008, deficitul de cont curent era de 15% din PIB.

Dar, creșterea deficitului de cont curent poate fi un semnal. Explicația creșterii deficitului de cont curent este clară. În structură, în comparație cu anul trecut, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 16%, respectiv 999 de milioane de euro, ajungând până la 7 miliarde de euro.

Balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 255 de milioane de euro, reprezentând o scădere cu 5%, în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 4,3 miliarde de euro.

Este, pe de o parte, rezultatul creșterii deficitului de balanță comercială și, pe de altă parte, excedentul balanței serviciilor, susținut de transportatorii români care activează pe piețele internaționale, a fost mai mic.

Iată și cifrele balanței comerciale pe primele șapte luni. Exporturile au crescut cu 10,4% și au ajuns la 39,8 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 10,5% fiind de 47,4 miliarde euro. Deficitul comercial este de 7,5 miliarde euro, ceea ce înseamnă că se păstrează ritmul de aproximativ un miliard de euro pe lună. Deficitul balanței comerciale este anul acesta mai mare cu 11% decât cel de anul trecut. Un deficit care cântărește mult în balanța deficitului de cont curent.

Contul curent este important pentru că arată, pe de o parte, nivelul de competitivitate al unei economii. Un deficit, mai mare sau mai mic, indică un dezechilibru economic, o lipsă de performanță pe plan intern compensată prin relația cu parteneri comerciali externi. Pe de altă parte, un deficit de cont curent mare pune în pericol finanțarea economiei într-un moment în care costurile cresc. Nu este cazul în acest moment, nici din punctul de vedere al nivelului deficitului de cont curent, nici din cel al costurilor de finanțare, dar schimbarea condițiilor economice pe plan internațional poate plasa România într-o zonă mai complicată.

Nu în ultimul rând, există și un al treilea deficit. Cel bugetar, care a ajuns, în luna iulie, la 1,26% din PIB. Nu pare îngrijorător, dar prognoze ale instituțiilor financiare internaționale vorbesc despre faptul că România are șanse mari să depășească, la capitolul deficit bugetar, nivelul de 3% din PIB. În schimb, reprezentanții guvernamentali oferă de fiecare dată când au ocazia asigurări că Executivul de va încadra în ținta de deficit bugetar, de 3% din PIB. În termeni nominali, însă, deficitul bugetar este la un 11,9 miliarde lei, mai mult decât dublu în comparație cu anul trecut, când deficitul era de 5,1 miliarde lei.

Dincolo de cifrele deficitului bugetar, specialiștii băncii centrale atrag atenția că România a depășit deficitul structural asumat prin celebrul MTO, adică obiectivul pe termen mediu.  Deficitul structural depășește 1% din PIB, ceea ce înseamnă că ponderea cheltuielilor rigide, formate din salarii, pensii sau asistență socială, crește. Ceea ce înseamnă că, în cazul înrăutățirii condițiilor din economia mondială sau românească, nu va exista o marjă de manevră pentru reducerea cheltuielilor bugetare.   

Cele trei deficite ale economiei românești (AUDIO)
122

Facebook comments