Noua modă în imobiliare: apartamente vândute înainte de a fi construite

În acest moment, noile ansambluri rezidențiale se vând încă din stadiul de proiect. Mai exact, toate cartierele de locuințe, mai mari sau mai mici, au căutare imediat cum sunt lansate. Surse din piața imobiliară afirmă că noile apartamente se vând încă de pe planșetă, adică viitorii cumpărători plătesc un avans pentru a face o rezervare a locuinței.

Desigur, ne aflăm în fața unei anomalii de piață care ne vorbește despre două fenomene. Pe de o parte, este clar că oferta de apartamente noi este prea mică în comparație cu cererea. Pe de altă parte, suntem, din nou, în situația unei „exuberanțe iraționale” prin care cumpărătorii sunt dispuși să își asume riscuri pentru a cumpăra o locuință. Riscurile sunt de ordin financiar și de timp. Financiar, pentru că, practic, cumpărătorii nu au nicio garanție reală că locuința pe care au contractat-o va fi livrată. De timp, pentru că este posibil ca finalizarea proiectului imobiliar să întârzie cu câteva luni sau mai mult.

Lejeritatea cu care tratează cumpărătorii achiziția unui activ imobiliar se bazează pe faptul că o parte din bani provin dintr-un credit bancar. Unii s-ar putea să aibă senzația că banii băncilor sunt mai ușor de cheltuit și că plata unui apartament care se află abia la stadiul de proiect nu înseamnă riscuri personale prea mari. Se înșeală.

Fenomenul a mai existat. Înainte de criza din anul 2008, majoritatea proiectelor imobiliare noi erau vândute înainte de a fi construite. Uneori, nici nu a mai fost vorba despre plata unui avans, ci pur și simplu, despre plata întregii sume. Foarte riscant, iar acest lucru s-a văzut.

Criza din 2008 a ajuns și în România, iar piața imobiliară a fost atinsă drastic. După câțiva ani de la declanșarea crizei, câteva mii de români din întreaga țară s-au văzut în situația în care au plătit zeci de mii de euro pentru o locuință, dar constructorul a intrat în insolvență. Unii și-au recuperat banii, alții, nu. Situația dinainte de anul 2008, ar trebui să fie o lecție pentru cei care cumpără azi.

În orice caz, ne aflăm în fața unei ciudățenii economice. Consumatorii sunt dispuși să plătească pentru un apartament aflat abia pe planșeta arhitectului, adică fără să vadă începerea construcției fundației, fără să vadă blocul „la roșu”, după cum spun constructorii, adică într-un stadiu nefinisat.

Desigur, există câteva chei de protecție în fața riscului de a pierde bani sau timp. Ar trebui ca viitorii proprietari să caute informații despre compania care dezvoltă construcția. Ar trebui să afle cine este investitorul, istoricul de afaceri, dacă a mai construit proiecte rezidențiale, dacă le-a livrat la termen și la calitatea promisă.

Numai că astfel de informații nu sunt chiar simplu de obținut. Uneori, cei care dezvoltă construcția se ascund în spatele unor vehicule investiționale care îl fac anonim pe adevăratul investitor. Alteori, constructorii cu istoric negativ știu să își mascheze cu multă abilitate adevărata identitate în fața cumpărătorilor.

Oricum ar fi, însă, ne aflăm în fața unei aberații economice. Oricât de mare ar fi dezechilibrul dintre cerere și ofertă, niciun cumpărător nu ar trebui să încurajeze vânzarea unui activ important, precum este locuința, „pe neve”. Adică, pe baza unei promisiuni. În mod firesc, o locuință ar trebui să fie vizionată de cumpărător, ar trebui comparată cu alte apartamente de același tip din piață și abia după aceea ar trebui luată decizia de cumpărare.

În situația actuală, cumpărătorii aleg viitoarea lor casă „legați la ochi' și mai și plătesc. Avantajul este, evident, de partea vânzătorilor care pot face construcția din banii clienților. Marea problemă este a celor care dau banii. Ei trebuie să știe că există posibilitatea ca, din diverse cauze, banii pe care i-au achitat să nu fie pe cele mai bune mâini, iar livrarea locuinței să întârzie pe termen nedefinit.

 
Noua modă în imobiliare: apartamente vândute înainte de a fi construite (AUDIO)