România, un sfert din salariul mediu din Europa. Cum ar trebui să crească sănătos salariile?

euro.jpg

Salariul mediu pe oră din Romania este de patru ori mai mic decât media Uniunii Europene.
Salariul mediu pe oră din Romania este de patru ori mai mic decât media Uniunii Europene.
Image source: 
pixabay.com

Institutul european de statistică a publicat datele privind costul orar cu forța de muncă. În România, câștigul salarial mediu este de 5,5 euro pe oră. Să facem un calcul simplu. Dacă înmulțim salariul pe oră cu 160 de ore pe lună și cu un curs mediu euro-leu ajungem la un salariu brut de aproximativ 4.000 lei. Ceea ce este aproape de statistica din România care a raportat că, în ianuarie 2018, salariul mediu brut era de 4.143 lei.

Prima observație este legată de diferența dintre România și media Uniunii Europene. Este un indicator pe care ne-am obișnuit să îl utilizăm pentru comparații. Astfel, media Uniunii Europene este de 23 euro pe oră, adică de patru ori mai mult decât în economia românească.

Există, de asemenea, în Europa, vârfuri, în materie de salarii și state aflate în subsolul clasamentului. Pe primele locuri se află Luxemburg, Danemarca și Belgia. De exemplu, în Luxemburg se câștigă în medie 43,8 euro pe oră, adică aproape cât încasează un salariat român într-o zi. La polul opus, câștigurile salariale cele mai mici, sub 10 euro pe oră, se găsesc în Bulgaria (5,1 euro), Polonia (6,3 euro), Ungaria (7,6 euro) sau Lituania (8,4 euro pe oră).

Există și trei state care au salariul mediu orar mai mare de 30 euro. Este vorba despre Olanda, cu 33,7 euro, Franța, cu 33 euro și Germania cu 32,3 euro pe oră. Ca și în alte domenii, este vizibilă diferența dintre statele europene în materie de dezvoltare economică. Dar această situație nu trebuie să fie un motiv pentru fărâmițarea Uniunii Europene, ci dimpotrivă unul pentru unitatea ei.

Față de anul 2007, toate statele europene au înregistrat creșteri ale salariilor pe oră, cu excepția Greciei, unde a scăzut de la 12 la 11 euro, și a Marii Britanii unde scăderea a fost de la 27 la 25,5 euro pe oră.

Anul trecut, țările cu cele mai mari creșteri au fost România cu 14%, Bulgaria, cu 12% și Ungaria cu 8,6%. Ceea ce merită remarcat în cazul României este că, în anul 2017, în sectorul privat, creșterile au fost cu 12%, în timp ce în administrație creșterea salarială medie brută a fost cu 30%.

Este o confirmare. Salariile în administrația publică, locală și centrală, au crescut cu un ritm mai rapid decât în sectorul privat. Dat fiind că sectorul privat finanțează bugetul, întrebarea este: se poate menține această tendință pe termen lung? Răspunsul are în vedere mai mulți parametri, printre care ritmul de creștere al companiilor din sectorul privat, responsabilitatea în alocarea banilor publici sau politica fiscală și administrarea fiscală care ar trebui să mărească gradul de conformare și implicit să crească veniturile bugetare.

Este limpede că toată lumea își dorește creșterea salariilor în România. În ultimă instanță, acest obiectiv face parte din procesul de convergență reală al intrării în zona euro. Dar care este calea sustenabilă de creștere a salariilor? Prin decizii administrative de creștere ale salariului minim? Prin presiunea pe care creșterea salariilor bugetare o aduce asupra sectorului privat? Evident, nu.

Este nevoie ca mediul privat să devină mai competitiv, să încaseze mai mulți bani și să facă un profit mai mare pentru a crește sănătos salariile. Este nevoie ca treptat industriile și serviciile “low cost” să fie înlocuite de companii din domenii cu valoare adăugată mai mare. Numai că acest lucru nu se poate face prin hotărâre de guvern, ci prin măsuri de atragere a noi investitori.

Este probabil ca în anumite sectoare economice managerii companiilor private să nu ofere creșteri de salarii pe măsura performanțelor companiei. Cazurile sunt însă izolate.

De ce întreaga regiune-Bulgaria, România, Ungaria, Polonia-formează țările europene cu cele mai mici salarii? Pentru că aici s-au concentrat industriile cu valoare adăugată mică. Fără o schimbare a structurii economiei, speranțele și promisiunile că România va reduce decalajele față de media europeană rămân simple vorbe în vânt.