Asalt împotriva întreprinderilor mici

Întâmplător sau nu, în ultima perioadă asistăm la o reală ofensivă împotriva întreprinderilor mici. La începutul acestei luni, cu ocazia prezentării de către Banca Naţională a Raportului privind stabilitatea financiară, guvernatorul BNR spunea că sunt „200.000 de firme private care au pierderi permanente”.

Vocea autorizată a guvernatorului BNR a continuat cu afirmaţia că ”unele din aceste firme sunt societăţi de apartament create pentru a mişca bani, iar altele reprezintă nereuşite familiale”. Ideea avansată tangenţial de Mugur Isărescu a fost ca aceste firme cu pierderi permanente să poată fi radiate rapid şi astfel să se cureţe economia. Ceea ce nu precizează Isărescu este dacă ar trebui radiate la iniţiativa statului sau la dorinţa proprietarului.

Recent, un studiu al companiei KeysFin arăta că anul trecut, în economia românească, erau aproximativ 115.000 de firme fără niciun angajat. Iar studiul se intitulează pompos ”România, ţara firmelor fantomă! Cum să faci afaceri de milioane cu firme fără niciun salariat”.

De la bun început, trebuie spus că legile, dar şi regulile economiei, dau tot dreptul companiilor să aibă pierderi şi chiar să existe fără niciun angajat. Oricât ar părea de ciudat sau de deranjant pentru reprezentanţii statului.

În ceea ce priveşte firmele fără angajaţi, legea permite ca o societate comercială să funcţioneze având doar un administrator, fără să aibă vreun salariat. Acesta este modelul pe care l-au folosit cei mai mulţi dezvoltatori imobiliari, mai mari sau mai mici, înfiinţând o companie care în perioada premergătoare începerii construcţiei (avize, elaborarea montajului financiar şi celelalte) funcţiona fără a avea vreun angajat. De altfel, studiul citat chiar constata că majoritatea firmelor fără angajaţi apar înregistrate în sectorul construcţiilor.

Suntem în faţa unui asalt împotriva companiilor mici? Nu putem afirma răspicat acest lucru, dar nici nu putem trece peste studiile, analizele şi declaraţiile care nu fac decât să decredibilizeze întreprinderile mici, chiar dacă unele au sediul social în locuinţe.

Să mai adăugăm şi perspectivele legale. Recent, s-a vehiculat ideea că microintreprinderile care nu au un angajat să plătească un impozit pe venit mai mare. Şi, în plus, în Codul fiscal s-a propus ca locuinţele care găzduiesc companii să achite un impozit pe proprietate de câteva ori mai mare decât dacă imobilul este utilizat doar în scopul locuirii.

Orice principiu economic sau de drept se poate aplica. Orice lege privind microintreprinderile se poate modifica. Dar abordările din ultima perioadă tind să pună la zid companiile mici. Studiul chiar spune negru pe alb că ”o parte din aceste firme preferă să angajeze oameni la negru decât să plătească taxe la stat”.

Trăim în România şi ştim că este posibil ca o parte din firmele mici să fie folosite ca vehicul pentru economia gri sau neagră. Este însă cert faptul că microintreprinderile au apărut ca o oportunitate economică şi ca un mod de optimizare fiscală. Aşa se întâmplă în mod natural în orice economie liberă. Abuzurile unor oameni de afaceri care eventual folosesc întreprinderi mici în scopuri ilegale trebuie amendate de instituţiile specializate ale statului: fiscul, direcţia vamală sau inspecţia muncii.

Dar, trebuie să fim clari. Întreprinderile mici, fie ele şi cu sediul în locuinţe, au un rol social important. Ele şi proprietarii lor plătesc taxe, impozite, contribuţii sociale sau de sănătate. Ele sunt ţesutul care susţine economia reală şi fac acest lucru, de multe ori, cu eforturi majore. Multe dintre aceste companii au rolul de a însănătoşi economia. Contestarea micilor companii poate avea ca miză consolidarea unei economii corporative, uşor de controlat şi mult mai închisă. Micile companii sunt parte importantă a unei economii deschise, libere. De aceea, rolul lor nu poate fi pus la îndoială, indiferent de ciudăţeniile funcţionării economiei româneşti.

Rubrică realizată cu sprijinul OMV Petrom.