Iohannis vs. Ponta. Liberalism vs. social-democraţie

klaus_iohannis_-_victor_ponta.jpg

Klaus Iohannis și Victor Ponta
Klaus Iohannis și Victor Ponta

Pentru prima dată, după mulţi ani, avem o dispută de principii şi viziune economică între politicienii români aflaţi la vârful puterii. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta vorbesc în termeni diferiţi despre politica economică a României.

Este de salutat, în primul rând, această dezbatere pe teme economice, aflată, este adevărat, în faza incipientă. Pentru că ani de zile am asistat la dispute dure între preşedintele României şi prim-ministru, dispute derulate pe teme şi tonuri diferite şi, deseori, cu accente pe atacuri la persoană. Am asistat, în ultimii ani, de la polemici suburbane până la schimburi de replici pe teme politice sau politicianiste.

Din acest punct de vedere, dezbaterea care a început pe tema viziunii economice este binevenită. Este clar că suntem în faţa a două variante diferite. Una social-democrată susţinută de guvernul Ponta, definită, deseori, ca populistă, cealaltă de sorginte liberală, expusă recent în câteva coordonate de către preşedintele Iohannis.

Pentru prima dată de la instalarea în funcţia de la Cotroceni, preşedintele trasează ideile principale ale unui posibil program economic de dreapta. Nu este vorba doar despre disputa asupra Codului fiscal. Preşedintele vorbeşte despre rolul statului în economie, despre întărirea instituţiilor statului, dar şi despre o restrângere a statului din funcţia de operator economic. Toate acestea ne arată că preşedintele pledează pentru o privatizare, putem bănui chiar şi minoritară, a companiilor cu capital de stat, despre o reformă a administraţiei şi despre instituţii puternice care să fie un arbitru corect pentru mediul economic.

De asemenea, Klaus Iohannis propune o dezvoltare care să nu se mai bazeze pe deficite publice excesive, ci pe alocarea eficientă a banilor publici.

Meritul unei astfel de abordări este acela că răspunde strategiei fiscal a României şi este în consonanţă cu obiectivele europene pe care România şi le-a propus, respectiv cu pactul fiscal. Viziunea economică a preşedintelui este una de tip nordic, acolo unde economii precum Germania, Olanda sau Finlanda au reuşit dezvoltarea pe baza disciplinei fiscal-bugetare şi nu prin excese bugetare.

Punctele slabe al acestei viziuni sunt cel puţin două. Primul este în ce măsură un astfel de program, care presupune rigoare, reforme, schimbări în administraţie şi în instituţii, se poate implementa, cu adevărat, în România. Al doilea este de ordin politic şi se referă la capacitatea politică a dreptei româneşti de a genera un guvern capabil să pună în aplicare o astfel de viziune.

La polul opus, mult mai apetisant pentru marele public, este programul în derulare al guvernului Ponta. Cu multă relaxare fiscală, cu facilităţi acordate tuturor categoriilor sociale şi cu cheltuieli scăpate parcă de sub control.

Punctele slabe ale programului social-democrat sunt şi ele, cel puţin, două. În primul rând, excesele bugetare din ultimii ani ar putea să ducă la mari devieri fiscale. Aplicarea noului Cod fiscal, în principal, simultan cu sporirea cheltuielilor va creşte deficitul bugetar cu consecinţele pe care le putem bănui: ieşirea de la toamnă din acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană şi iminenţa aplicării procedurii de deficit excesiv.

În al doilea rând, în economia reală şi în rândul analiştilor de specialitate există sentimentul că relaxarea fiscală implementată de guvernul Ponta are, în primul rând, raţiuni electorale şi, deci, un caracter temporar. Ca atare, o deraiere fiscală ar putea fi corectată prin creşterea taxelor şi impozitelor pe care ar urma să le plătească firmele în viitor.

Dezbaterea a fost lansată. Fiecare variantă are plusuri şi minusuri, dar de răspunsul la temele economice şi politice ale acestei dezbateri depinde viitorul economiei româneşti pentru următorii cel puţin cinci ani.

Rubrică realizată cu sprijinul OMV Petrom.