NASA, o nouă misiune pe Marte

nasa_o_noua_misiune_pe_marte.jpg

NASA va studia atmosfera înaltă a planetei Marte.

NASA a lansat sonda Maven, care va studia şi analiza atmosfera înaltă a planetei Marte, potrivit AFP. Sonda urmează să fie plasată pe orbita planetei în septembrie anul viitor.

Racheta care transporta sonda Maven a fost lansată luni, la 20.28, ora României, de la baza aeriană Cape Canaveral, din Florida.

Maven va studia atmosfera înaltă şi ionosfera, dar şi interacţiunile cu Soarele şi vânturile solare.

"Misiunea Maven este un pas important în rezolvarea enigmei privind mediul înconjurător din trecutul şi prezentul lui Marte", precizează administratorul adjunct al NASA, John Grunsfeld.

Sonda urmează să fie plasată pe orbita planetei Marte peste aproximativ zece luni, pe 22 septembrie 2014.

Misiunea NASA va costa peste 670 de milioane de dolari.