Proiect: Administratorii de bloc, obligați să arate actele la control|FAPR: Există lege, dar nu se aplică

Administratorii de bloc ar putea fi obligați să arate toate actele la control atunci când există suspiciuni de fraudă. În caz contrar, riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Măsura face obiectul unui proiect de lege depus la Senat de liberalul Eugen Țapu-Nazare.

"În ultimii ani, în spaţiul public au apărut numeroase dezbateri referitoare la abuzuri ale administratorilor, falsuri în acte, delapidări, fraude, multe dintre acestea ajungând în faza urmăririlor penale sau a condamnărilor, cu grave consecinţe asupra populaţiei care este nevoită, din banii proprii, să suporte aceste fapte. Unităţile administrativ-teritoriale primesc anual sute sau mii de reclamaţii de la membrii asociaţiilor care se consideră nedreptăţiţi sau înşelaţi de administratori, motiv pentru care primăriile dispun controale pentru luarea măsurilor care se impun", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Potrivit inițiatorului documentului, este nevoie ca reprezentanţii Primăriilor care vin în control la asociaţiile de proprietari, ca urmarea sesizărilor, să aibă în spate şi o prevedere legală expresă care să le întărească atribuţiile.

“Hoția, una din marile probleme ale blocurilor din România. Se fură cu acte în regulă."

„Prevederea nu este însă nouă. Ea se regăsește într-o lege veche de 17 ani, dar care nu se aplică”, atenționează Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari. Potrivit acestuia, primăriile nu au personal care să verifice, profesional, gestiunea.

“Cine cere și cine verifică? Asta este întrebarea. Cui îi dă administratorul actele pentru a verifica, profesional, gestiunea? Dacă îi dă actele proprietarului, acesta se uită la ele ca la televizor și atât. Ce face cu ele? Înțelege el ceva, știe ce să caute? (…) Primăriile nu au rol de instituții de verificare și control, chiar dacă legea o prevede. Dar ei nu au făcut nimic să se organizeze și să facă acest lucru. Eu nu am auzit până acum o amendă dată de primărie unui administrator”, a precizat Radu Opaina.
În opinia acestuia, “hoția este una din marile probleme ale blocurilor din România. Se fură cu acte în regulă sau se fură liniștit. În 90% din blocuri, se fură. Pe fondul acesta, că nu se pricep cei din primării, profită administratorii hoți”.

În România există la ora actuală circa 130.000 de asociaţii de proprietari.

Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari
2038

Facebook comments