Supravieţuirea răvaşelor

rodica_zafiu.jpg

Rodica Zafiu
Rodica Zafiu
Image source: 
Gandul.info

În Literatura populară română (1883), M. Gaster descrie statutul şi modul de utilizare a răvaşelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „Biletele de plăcintă, în cari se învăleşte plăcinta de anu nou, şi după mâncare se taie hârtia aceea în biletele din cari se compune şi fiecare trage câte un bilet, pe care se află scris un fel de oracol pentru noul an ce începe sau o caracterizare ironică ce se aplică aceluia ce trage biletul“.

Textele sunt privite critic, ca produs al unui amatorism evident – „oricine ştie să rimeze sau crede că ştie să rimeze găseşte aci locul cel nimerit de publicare“. Gaster alege să-şi exemplifice aprecierea negativă prin versuri tipărite chiar în anul în care scrie, aparţinând atât genului augural („Amice sau amică, în anul viitor / Pe capu-ţi fericirea se va opri din zbor“), cât şi celui satiric („Ai de soaţă calicia / Şi de mireasă prostia“).

În revista Furnica (din 9 ianuarie 1905) apărea un articol de comic-indignată revoltă împotriva obiceiului răvaşelor: „Cer de asemenea cu tărie suprimarea biletelor de plăcintă. Publicul amator de astfel de literatură n-are decât să citească poeziile Smarei. Plăcinta-i bună, când e bună, cu brânză, carne sau miere, plăcinta cu versuri este detestabilă“. Dezavantajele genului sunt în opinia autorului culinare – „Vă asigur că nu-i plăcut deloc să înghiţi cocă amestecată cu folmotoace de hârtie“ –, dar mai ales estetice, aşa cum o dovedeşte o selecţie de versuri şchioape şi căznit umoristice: „Când te văd mă tresar, / Că eşti prost ca un măgar“; „Ani mulţi fericit / Iată tot ce am de zis“ etc. Textul e semnat de Gogu Delafefelei, foarte probabil un pseudonim al lui George Ranetti. În aceeaşi revistă apare adesea o rubrică „Bilete de plăcintă“, în care sunt publicate mai ales epigrame (de exemplu, în numărul din 10 ianuarie 1923).

Citiți continuarea articolului semnat de Rodica ZAFIU în Dilema Veche aici