Fiindcă veni vorba...

Fiindcă veni vorba despre reclame… Mă declar mai „băsist“ decît Băsescu! Nu recomand sabotarea produselor care își fac reclamă la Antena 3. Recomand sabotarea generală, la nivel planetar dacă se poate, a tuturor comercianților care vor să cîștige băgîndu‑mi pe gît produsele lor, indiferent dacă am chef sau nu, indiferent dacă mă interesează, indiferent dacă, prin decizia lor unilaterală, îmi pătrund „în casă și în gînd“ cînd mi-e lumea mai dragă, abuzînd de timpul meu, de dorințele mele, de vulnerabilitatea mea contemplativă.

În materie de reclame, totul mi se pare aiurea. Mi se pare aiurea să investești o grămadă de bani (căci, de multe ori, e vorba de clip-uri foarte sofisticate) pentru a‑i recupera (sau nu) sperînd în creșterea vînzărilor. Există, probabil, statistici care îi încurajează pe comersanți să investească în promoție. Eu unul nu cred în ele. Și statisticienii trebuie să trăiască… În ce mă privește (și, cu siguranță, nu sunt o excepție) am mai curînd tendința să nu mă ating de marfa „recomandată“. Cred că, de fapt, ea nu se prea vinde, drept care producătorii se străduiesc să ne-o strecoare în subconștient și în sacoșă. Pe urmă mi se pare inadmisibil, dictatorial, sau golănesc obiceiul de a mă obliga, vreau-nu vreau, cînd citesc un text, sau văd un film, să asist la zbînțuiala „cordială“ a unei firme. Mi se face cu ochiul, sînt tutuit, sînt somat să intru în afacere… Mi se pun dinainte nevoi pe care nu le am (sau obiecte pe care le am deja), mi se cere să particip la o eventuală păcăleală. (Mi s-a întîmplat, recunosc, să cedez ispitei și să achiziționez cîte un produs rămas pe retină, după o reclamă insistentă. De regulă, am constatat că e ori o prostie, ori o banalitate).

Recunosc: profesioniștii care imaginează reclame ating cote înalte de ingeniozitate. Foarte des, „ideile“ lor te iau prin surprindere. Capacitatea de a-ți intra pe fereastră, cînd încerci să-i dai afară pe ușă, modul pervers în care ți se agață de privire, de sfera ta privată, de economia timpului tău domestic, dovedesc abilități notabile, dar și o nesimțire suverană, care se crede îndreptățită să te trateze ca pe un client fraier, ca pe un prostănac credul, infinit manipulabil.

Citește articolul integral în Dilema Veche