De la Kindergarten la grădi

rodica_zafiu.jpg

Image source: 
gandul.info

Termenii uzuali în română pentru a desemna instituţia (pre)şcolară destinată copiilor mici ilustrează foarte bine influenţa unei variante a limbii – baby-talk, modul de a vorbi al părinţilor cu copiii – asupra uzului general. În contexte clar educative, vorbitorii de azi nu mai percep termenul grădiniţă ca pe un diminutiv, ci ca pe o denumire neutră, denotativă.

În paralel, în alte contexte, cuvîntul continuă să fie un diminutiv pentru grădină, cu valori obiective („grădină mică“) sau afective: „poţi avea propria ta grădiniţă de legume proaspete şi sănătoase“ (ele.ro), fiind chiar mai frecvent decît echivalentul său lipsit de ambiguitate grădinuţă („loc pentru grădinuţa de legume“, multecase.ro). 

De fapt, pentru a denumi instituţia de educare a copiilor se folosea iniţial sintagmagrădină de copii: un calc după termenul german Kindergarten, datorat pedagogului Friedrich Fröbel. Calcuri similare au pătruns în mai multe limbi (de exemplu, în franceză – jardin d’enfants, în bulgară – detska gradina), adesea legate de modelul pedagogic respectiv, fără a deveni neapărat (cum s-a întîmplat în română) termenii curenţi şi oficiali ai instituţiei educative. 

În dicţionarele româneşti interbelice este înregistrată exclusiv sintagma grădină de copii,cu explicaţii enciclopedice foarte clare: „şcoală începătoare pentru desvoltarea naturală a copilaşilor, deprizîndu-i de timpuriu cu o activitate spontană (întemeiată de Fröbel)“ (Şăineanu, Dicţionar universal);„şcoală începătoare pentru copiii mici, condusă după metoda pedagogului german Fröbel“ (Candrea, Enciclopedia „Cartea Românească“);„grădină de copii: condusă după metoda lui Froebel“ (Dicţionarul limbii române).În Anuarul şcoalelor primare din Municipiul Bucureşti pe 1941-1942 (publicat în 1942), capitolul Grădina de copii, semnat de Constanţa Atanasiu, folosea doar sintagma oficială: „Grădina de copii în România este o instituţie de educaţie care datează numai de 50 de ani“; „Lui Spiru Haret i se datoreşte viaţa, existenţagrădinii de copii din România“. În alte capitole apărea totuşi, sporadic, şi forma diminutivală grădiniţă de copii. 

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche