Rezonabil sau „cool“?

andrei_plesu.jpg

Andrei PLEŞU
Andrei PLEŞU

Ştiu foarte bine că nu poţi transforma „rezonabilul“ în virtute supremă. Inventarul experienţelor noastre de viaţă nu poate fi „curăţat“ de numeroasele lui episoade nerezonabile, fără riscul de a deveni o plicticoasă peltea de cuminţenie stearpă. Îndrăgostirea, curajul, suferinţa, creativitatea nu pot fi judecate (sau practicate) în termeni de „rezonabilitate“. Iar o pedagogie întemeiată strict pe utopia raţiunii nu e decît o dăscăleală ipocrită, o tehnică rudimentară de a produce suflete palide, reguli castratoare, monotonie.

Pe de altă parte, nu poţi evacua din cîmpul comportamentului comunitar criteriul măsurii, al cuviinţei, al adecvării. Faptul de a înţelege limitele rezonabilităţii nu trebuie să culmineze, cred, în sminteală, „şic“ estetizant, deşuchere provocatoare. Dar, din ce în ce mai des, tocmai asta se întîmplă. Binomul „rezonabil-nerezonabil“ pare subminat de o a treia categorie „morală“: categoria „cool“, cu sinonime de tipul „foarte tare!“, „super“, „extra“ ş.a. În jurul termenului, palpită conotaţii diverse. Ceva e „cool“ cînd cultivă „prospeţimea“ necenzurată, originalitatea zglobie, fără prejudecăţi, contestarea regulilor comune, surpriza. Există pieptănături cool, gesturi cool, tatuaje cool, idei cool, atitudini cool, manifestaţii de stradă cool etc. Efectul paradoxal al acestei programatice ieşiri din rînd e însă tocmai alinierea, aglutinarea, anularea diferenţelor individuale sub impulsul egalizator al cîte unei mode, al cîte unei „noutăţi“ stridente, al cîte unei ideologii „de succes“. În asemenea cazuri, ceea ce este „cool“ capătă aspectul unei dereglări publice sau private, dar o dereglare al cărei sens nu mai e pus în discuţie de nimeni. „A fi cool“ devine, cu alte cuvinte, un loc comun, o simplă întruchipare de moment a „lumescului“, a „vremurilor“, a „progresului“ „inspiraţional“, „motivaţional“, „inovaţional“…

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche