Charles Grodin, celebru pentru rolul din comedia „Beethoven”, a încetat din viață

grodin.png

Charles Grodin în 2013, la New York
Sursa imaginii: 
AFP via France24

Actorul american Charles Grodin, cunoscut pentru rolurile din „Beethoven”, „Midnight Run” și „The Heartbreak Kid”, a încetat din viață marți, la vârsta de 86 de ani, la locuința sa din Wilton, Connecticut transmite AFP.

Fiul său, Nicholas, a declarat presei americane că tatăl lui suferea de cancer.

După anunţul morții, numeroase staruri i-au adus omagii, inclusiv actorul Steve Martin, care l-a descris drept „unul dintre cei mai amuzanţi oameni pe care i-am cunoscut”. Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale a fost cel din comedia de familie, „Beethoven”.

Potrivit BBC, Charles Grodin s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, și a renunţat la studiile de la Universitatea din Miami pentru a deveni actor.

În anii 1960, a început să joace pe Broadway, iar la scurt timp a făcut trecerea la televiziune şi film. A început cu un rol mic, în „Rosemary's Baby” (1968) al lui Roman Polanski, apoi, în anii 1970, cariera lui a luat avânt. A jucat în filme precum „Catch-22” şi „The Heartbreak Kid”, care i-au consolidat statutul de actor de comedie.

Pentru rolul din „The Heartbreak Kid”, a primit o nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun actor. Grodin a fost premieat și la Valladolid International Film Festival din 1988 pentru rolul din comedia de acţiune „Midnight Run”, în care a jucat alături de Robert De Niro.

A mai primit un Emmy din postura de co-scenarist al unui program TV special cu Paul Simon din 1977. A găzduit propriul show în 1990 şi a apărut frecvent la emisiunile lui Johnny Carson, David Letterman şi Jay Leno.