„Madame Claude” - gloria și declinul „patroanei de bordel a Republicii” franceze

claude.png

Fernande Grudet în rolul din ”Madame Claude”
Image source: 
AFP via rfi.fr

Nonconformist, lacom și nemilos: filmul biografic „Madame Claude”, lansat la data de 2 aprilie a.c. pe Netflix, dezvăluie mitul „patroanei de bordel a Republicii”, realizând portretul celei mai faimoase proxenete din Franța, în stilul filmelor cu gangsteri.

Multă vreme, viața lui Fernande Grudet, alias „Madame Claude”, deținătoarea unei rețele de prostituție de lux în Parisul anilor 1960-1970, a fost considerată un mit.

Ea controla o rețea de 500 de dame de companie și, prin ea, mai mulți ”băieți buni”: oameni politici, inclusiv șefi de stat, francezi și străini, precum șahul Iranului sau președintele american John Fitzgerald Kennedy dar și multe alte celebrități, inclusiv din lumea afacerilor.

În schimbul secretelor aflate de fetele sale în dormitor, Madame Claude își asigura cea mai bună protecție atât împotriva contraspionajului, cât și a Poliției moravurilor (Brigade mondaine).

„Ceea ce m-a interesat n-au fost imaginea doamnei Claude, rochiile frumoase, hotelurile de lux și puterea, ci tot ce se afla dincolo de aparențe”, explică pentru agenția de presă Agence France-Presse (AFP) regizoarea Sylvie Verheyde. Interesul regizoarei pentru lumea prostituției rezultă și din celălalt film al său, „Sex Doll”, din 2016.

În „Madame Claude”, protagonista își abandonează în seama clienților tinerele și drăguțele angajate și niciodată nu uită să își ia comisionul de 30%, chiar dacă în timpul întâlnirilor angajatele sale erau uneori rănite.

O mare mincinoasă

Actrița Karole Rocher, care preferă să joace roluri negative, o interpretează pe proxeneta care a decedat în 2015 (după ce a fost condamnată de două ori), redându-i atât puterea cât și defectele: impasibilitate, complicitate la crime organizate, lipsa scrupulelor...

Filmul prezintă în detaliu cum funcționează această rețea, una dintre primele rețele de acest gen care a înțeles puterea telefonului, dar și influența pe care o avea Madame Claude asupra „fiicelor” sale (interpretate de către Hafsia Herzi și Annabelle Belmondo, nepoata actorului Jean-Paul Belmondo).

„Madame Claude și-a creat propriul mit și asta deoarece era o mare mincinoasă, o escroacă care dorea să transforme viciul „în ceva drăguț”, ceea ce de fapt însemna să ascundă toată mizeria sub covor”, dezvăluie Sylvie Verheyde.

Filmul, inspirat din afacerile care au zdruncinat viața politică franceză sub conducerea președinților Georges Pompidou (1969-1974) și Valéry Giscard d'Estaing (1974-1981), o prezintă pe Madame Claude oscilând între putere și crimă, până la compromiterea totală. Una dintre „fiicele” sale, Sidonie (Garance Marillier, protagonista filmului „Grave”), va face toate demersurile posibile pentru a-i asigura un declin timpuriu.

Rolurile secundare de polițiști, clienți sau vagabonzi, sunt încredințate unor actori precum Benjamin Biolay, Roschdy Zem sau Pierre Deladonchamps.

Gangster la feminin

„Pentru mama mea, care provenea din clasa muncitoare și stabilită apoi la Paris, Madame Claude a fost o femeie model, ceea ce mi se părea delirant. Însă printre femeile din generația ei, provenite din același mediu, existau puține femei de succes cu care să se identifice și care să le devină model”, explică Sylvie Verheyde.

Regizoarea în vârstă de 54 de ani, a cărei bunică și verișoară au fost prostituate, s-a inspirat și din ce a auzit copilă fiind în cafeneaua pariziană deținută de părinții ei.

„Madame Claude este o figură a emancipării feminine în aceeași măsură în care este și o ticăloasă care se folosește de femei”, subliniază ea.

Filmul prezintă acest tip de ascensiune prin crimă, după modelul filmului american „Scarface” (1983): ”ca în toate filmele noirs, marginalizații și ticăloșii ne vorbesc despre societatea în care trăim”.

O ambiguitate ce o încântă pe Karole Rocher (locotenentul Roxane Delgado din seria „Braquo”): „rolurile de femei gangster sunt destul de rare. Este foarte interesant de jucat măcar o dată un asemenea rol, un personaj feminin mânat de atâta ură, atâta furie pe care de obicei le atribuim bărbaților. Un rol dur, neprietenos, fără un caracter sexual, îmi place la nebunie acest lucru”, a declarat ea pentru AFP.

Legenda lui Fernande Grudet a inspirat numeroși artiști, iar „Madame Claude”, care nu poate fi difuzat în sălile de cinema din cauza pandemiei, vine ca un răspuns, după 45 de ani, la filmul erotic cu același titlu al lui Just Jaeckin, regizorul lungmetrajului „Emmanuelle”.

O operă cu caracter „informativ” spre gloria proxenetei, afirmă cu ironie Sylvie Verheyde. „Această epocă este mult mai receptivă la povestea „din culise” care schimbă imaginea orașului Épinal de la acea vreme”.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici, după cronica AFP preluată de France24