De la Califatul Omeiad la Imperiul Otoman, capodopere ale artei islamice

De la extinderea Califatului Omeiad în secolul al VII-lea și până la căderea otomanilor la începutul secolului XX, artiști și artizani musulmani au realizat piese de artă excepționale, care au circulat și circulă în întreaga lume. De la granițele Chinei până în Maroc, Spania Egipt și Siria, incluzând și palatele regilor Franței, aceste lucrări au împodobit lăcașuri de cult, curți regale și casele nobilimii. Un documentar realizat de France24 ne invită să descoperim comorile artei islamice păstrate la Muzeul Luvru din Paris și la Muzeul Metropolitan de Artă (MET) din New York.

 

 

Colecțiile de „arte islamice” arată bogăția tehnicilor și materialelor folosite de artizanii care locuiau în imperiile islamice. Din Asia până în Africa și Europa, ei au regândit artele pre-islamice pentru a defini o nouă estetică.

Aceste colecții sunt astăzi dovezile existenței unei civilizații care nu este atât de străină Occidentului. Contrar credinței populare, artele islamice nu sunt religioase. Acestea atestă o existență uimitoare a culturilor și civilizațiilor încă din antichitate.

 

Arta și știința

Interzicerea folosirii figurilor umane în interiorul clădirilor religioase și centralizarea limbii arabe în cultura emergentă au încurajat și de fapt au dat naștere, în timpul Califatului Omeiad,  artei caligrafice islamice. Moscheile sunt mărturiile unei combinații excepționale a artei mozaicului și a frunzelor, împrumutate din lumea greacă și romană, îmbinate cu măiestria incontestabilă a geometriei scrisului.

Clădirile din marile orașe ale lumii sunt o dovadă a bogăției acestor orașe, dar și a unei producții artistice abundente. Marile moschei din Damasc și Cordoba, Taj Mahal din India și Isfahan, „orașul albastru” din Iran, sunt dovada bogăției artistice care a necesitat colaborarea mai multor artiști din diferite domenii: sticlari, argintari, tapițeri ... etc, care au folosit materiale nobile precum jad, marmură, abanos, lemn de trandafir african și aur, atâtea urme ale diferitelor curente artistice care au marcat dinastiile succesive.

Această estetică este și o dovadă a unui dialog permanent între arte și știință. Astrolabul, folosit de marinari și oameni de știință pentru a cunoaște poziția planetelor și a stelelor, sau manuscrisul tradus din cartea medicală „De Materia Medica”, din Bagdad în secolul al IX-lea, și multe alte obiecte, ne fac să descoperim o cultură care a considerat cunoașterea științifică drept esențială.

Pe vremea Califatului Abbasid, care a încurajat traducerile, artiștii și oamenii de știință islamici, au lăsat în urmă manuscrise splendide, dar mai ales o cunoaștere științifică abundentă, care a fost transmisă Occidentului.

 

O străinătate intimă...

Dacă arta arhitecturală legată de spațiul moscheei a împrumutat o estetică bazată pe caligrafie, flori, culori și geometrie, în alte locuri, precum palatele, casele nobililor  sau obiectele decorative și cărțile, au fost acceptate portretele oamenilor și animalelor.

Leul de Monzón, care se află în colecțiile Muzeului Luvru, provine din Al-Andalus (în Spania) și era folosit ca gură de fântână, fiind turnat în bronz. A fost realizat între secolele XII și XIII. La MET din New York, descoperim un panou de țiglă iranian (secolul XVII), care reprezintă o femeie care servește vin unui european.

Această dovadă a libertății a fost prezentă în artele islamice, în special în cărțile ilustrate, cum ar fi poezia epică „Shâhnâmeh” (cartea regilor), scrisă la începutul secolului al Xl-lea de Ferdowsi sau de așa-numitul „Jami al-tawarikh”, Rashid al-Din (Secolul al XIV-lea), care nu ezită să-l reprezinte printr-un desen pe „profetul” Iona și un înger cu trăsături mongole.

Aceste obiecte au călătorit prin diverse zone geografice de-a lungul epocilor. Astfel, anumite tehnici au fost transmise și în Occident, cum ar fi sticlăria în Italia sau arhitectura în Spania. Obiectele realizate de artizanii musulmani au fost folosite de europeni, chiar și pentru ritualuri religioase, ca în cazul Baptisteriului din Saint Louis. Fabricat în Egipt, acesta a fost probabil importat în timpul domniei lui Ludovic al IX-lea (secolul al XIII-lea), potrivit muzeului Luvru. A fost folosit pentru botezul mai multor regi ai Franței, inclusiv Ludovic al XIII –lea și pentru cel al prințului Napoléon-Eugène, fiul lui Napoleon al III-lea, în 1856.

Călătoria așa-numitelor obiecte de „artă islamică” în Occident este o dovadă a unei relații intime între cele două culturi, potrivit curatorilor muzeelor care adăpostesc mii de obiecte calificate drept „artă islamică”, dar care sunt, până la urmă, o moștenire a umanității.

 

Traducere de Anda Costiuc după France24