“Bandiți sau rezistenți” – dilemă ignorată de societatea românească

toma_arnautoiu.jpg

Toma Arnăuțoiu
Toma Arnăuțoiu, rezistent anti-comunist, a fost condamnat la moarte și executat în noaptea de 18/19 iulie 1959
Image source: 
https://www.historia.ro/

Pe 18 spre 19 iulie 1959 au fost executați 16 membri ai grupului de luptători anti-comuniști, condus de Toma Arnăuțoiu. Etichetați drept "bandiți" de regimul comunist, rezistenții rămân în continuare în mare măsură necunoscuți societății românești.  

Reconstituirea istoriei recente a României a întâmpinat dificultăți serioase în ultimii 30 de ani, nu doar datorită accesului dificil la documente, multe dintre ele încă închise în arhivele fostei Securități, dar și datorită inerentei conotații politice, a încercării de recuperare a trecutului, de către o parte sau alta a spectrului politic din România.

Iată însă și un exemplu în care o astfel de recuperare este practic absentă: istoria grupului de partizani anti-comuniști conduși de Toma Arnăuțoiu, o monumentală reconstituire, îndrăznesc să spun, făcută de Ioana Voicu-Arnăuțoiu.

Am scris mai de mult pe această temă la lansarea la București a unei expoziții de fotografii și documente, regăsite de fiica rezistentului anti-comunist între zecile de mii de pagini pe care le-a studiat la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) iar apoi la Londra, în cadrul unei conferințe organizate de Fundația Rațiu.

Această poveste extraordinară, aproape la fel de necunoscută în România pe cât este în Occident, a readus în actualitate dilemele societății românești actuale.

Pe scurt, Toma Arnăuțoiu, ofițer de armată epurat de regimul comunist instalat de tancurile sovietice la finele celui de-al doilea război mondial, s-a retras în munți, în zona Muscel, cu un grup de rezistenți, între care și patru femei, în anul 1949 și a fost capturat, doar în urma unei trădări, în 1958.

Anchetat cu brutalitate timp de un an de Securitate, Toma Arnăuțoiu a fost apoi judecat și condamnat la moarte, fiind executat împreună cu alți 15 membri ai grupului său în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.

Dosarul voluminos al Securității

Când am publicat articolul inițial am primit imediat niște comentarii anonime:

Ioana Voicu-Arnăuțoiu
Ioana Voicu-Arnăuțoiu a reconstituit povestea grupului Arnăuțoiu după o cercetare laborioasă în arhive
Image source: 
Petru Clej

“Dincolo de proza înaripată pe care o produceți, stimate domnule Clej, nu ne spuneți nimic despre afilierea legionară a “eroilor” din munți. Tocmai dumneavoastră, atât de vocal în chestia Holocaustului…”

Când i-am spus că Toma Arnăuțoiu n-a fost niciodată legionar, anonimul comentator nu s-a lăsat:

“Dacă nu Arnăuțoiu, cum pretindeți și nu pot verifica acum, majoritatea celor “din munți”, mitizați astăzi (și de dumneavoastră) tocmai pentru a inventa o “rezistență” anticomunistă, s-au declarat legionari și au provenit din cuiburi legionare. Destui dintre ei au ucis și după 1948 oameni nevinovați, nu puțini evrei din târgurile și satele apropiate “cantonamentelor”. Sofismul că Mișcarea a fost dizolvată de Mareșal în 1941 mă convinge definitiv asupra mijloacelor cu care îi manipulați (cu un patetism demn de o cauză mai bună) pe neștiutori.”

Am întrebat-o pe Ioana Voicu-Arnăuțoiu (născută în munți, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop) ce legătură a avut grupul Arnăuțoiu cu legionarii. Niciuna, mi-a răspuns, nici măcar în dosarul ultra-voluminos al Securității sau la proces nu s-a putut stabili vreo legătură, pentru că nu a existat.

Mai mult, nu s-a stabilit vreo legătură cu un partid politic de opoziție, cu Biserica Catolică (cum suspecta Securitatea) sau cu vreo ambasadă a unui stat occidental.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a mai adăugat că multe dintre afirmațiile care tind să identifice rezistența anti-comunistă din munți cu Mișcarea Legionară au fost răspândite după 1990 în presă chiar de oameni care participaseră la represiune, unul dintre ei fiind vestitul general Nicolae Pleșiță, decedat în 2009 fără să fi dat vreo clipă socoteală nicio pentru abuzurile comise cu 60 - 70 de ani în urmă.

Inversarea valorilor

Mi-a atras atenția un document din această expoziție: o scrisoare a lui Toma Arnăuțoiu adresată primarului comunist al satului Nucșoara, de unde provenea majoritatea rezistenților. Cu o caligrafie impecabilă, liderul rezistenților îi atrăgea atenția cu ironie demnitarului impus de partid cu privire la abuzurile care au loc în numele noului regim împotriva unor oameni nevinovați.

Toma Arnăuțoiu
Toma Arnăuțoiu a fost ofițer în Armata Regală a României

Aici era încapsulată toată opoziția între bine și rău – un reprezentant al clasei de mijloc rurale, al unei elite care trăgea România înainte și pe care comuniștii au distrus-o, față în față cu unul dintre leneșii satului, ajuns în fruntea bucatelor prin această anti-selecție, această răsturnare a valorilor pe care a impus-o regimul comunist.

În locul acestei elite a apărut o nulocrație, generații întregi de sfertodocți și canalii care s-au perpetuat până și azi în poziții de influență.  

E suficient să amintești că fosta casă părintească a familiei Arnăuțoiu este azi locuința unui polițist și că unii săteni – spălați pe creier și îndobitociți de regimul comunist – se referă la Toma Arnăuțoiu și oamenii săi drept “bandiți”.

O persoană care locuiește la Londra și asista la conferință a întrebat dacă grupul Arnăuțoiu a lansat acțiuni de partizani împotriva regimului.

Acțiunile lor au fost limitate, date fiind mijloacele extrem de modeste și condițiile de teroare împotriva potențialilor lor sprijinitori din sate exercitate de regimul comunist.

Până la urmă, chiar și faptul că Toma Arnăuțoiu și cei câțiva care l-au urmat în munți au reușit să scape de capturare timp de nouă ani reprezintă ceva extraordinar.

Expoziția de la București, constând din copiile unor fotografii și documente din arhivele Securității puse la dispoziție de CNSAS încep în anul 1949, când Toma Arnăuțoiu, ofițer de profesie, și un grup de țărani din Nucșoara, etichetați de statul comunist drept “chiaburi”, se retrag în munți cu arme și muniții, deciși să lupte împotriva unui regim care dorea să le ia avutul și să le distrugă modul de viață.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a descris metamorfoza exprimată de fotografii, de la figurile pline de optimism din 1949, la fotografia lui Toma Arnăuțoiu luată în 1959 după un an de anchetă și după pronunțarea sentinței de condamnare la moarte, o figură de om distrus de un sistem criminal.

Printre documente se găsesc și unele note scrise de mână de rezistenți, care conțin avertismente adresate militarilor din trupele de Securitate, dar și note cu produsele luate de la ciobani, pentru a-i feri pe aceștia de posibile represalii din partea autorităților.

Rezistenți executați

Rezistenții au fost prinși după nouă ani și doar în urma unei trădări a unui cunoscut din sat. Imaginea Mariei Plop care coboară din peștera unde erau ascunși cu fetița de doi ani în brațe pe scara care constituia singurul mod acces este poate una dintre cele mai sugestive exponate ale expoziției. Acea fetiță este azi inițiatoarea acestei expoziții.

Maria Plop și fiica ei Ioana
Maria Plop (fotografiată aici de Securitate cu fiica ei Ioana) a murit în închisoare la patru ani după capturare

Îngrijorarea Securității a fost evidentă: la un moment dat a fost creat un departament special “Bande” care trebuia să se ocupe cu capturarea “bandiților”. Dar cum putea fi “bandit” un om care-și apăra avutul de tâlharii comuniști și mai și scria poezii, găsite pe bilete lăsate în atenția securiștilor?

Șaisprezece rezistenți anticomuniști au fost condamnați la moarte și executați în noaptea de 18 – 19 iulie 1959 la Jilava, iar alți circa 100 de săteni au fost condamnați la termene de închisoare, multora confiscându-li-se și averea.

Efortul Ioanei Voicu-Arnăuțoiu, (care a fost dată la orfelinat - mama ei Maria Plop fiind condamnată la închisoare pe viață și murind patru ani mai târziu - și nu a aflat până la vârsta de 34 de ani de adevărata ei identitate) este unul impresionant: a consultat zeci de mii de pagini din documentele secrete ale Securității.

Torționari nepedepsiți

În capturarea membrilor grupului Arnăuțoiu un rol important l-a jucat un tânăr căpitan de Securitate pe nume Nicolae Pleșiță.

Nicolae Pleșiță
Nicolae Pleșiță, căpitan de Securitate care a reprimat grupul Arnăuțoiu, a murit nepedepsit în 2009

Ulterior ajuns general, el a fost unul dintre principalii executanți ai politicii represive a regimului Ceaușescu, iar după 1989 nu a arătat nici cea mai mică remușcare pentru cariera sa de torționar. A murit în 2009 într-un sanatoriu al Serviciului Român de Informații la vârsta de 80 de ani.

Pe un bilet al rezistenților din grupul Arnăuțoiu scria: “Persecutații de azi vor fi judecătorii de mâine”. Dar faptul că un criminal precum Nicolae Pleșiță a murit în patul său arată că năzuința rezistenților anticomuniști de acum 60 - 70 de ani nu s-a împlinit și e greu de crezut că se va mai împlini vreodată.

La aproape 60 de ani de la executarea sa de către autoritățile comuniste, Toma Arnăuțoiu este omagiat de fiica sa și pe o pagină de internet.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a lansat pagina http://www.tomaarnautoiu.ro/ în memoria unuia dintre cei mai dârji oponenți ai regimului comunist din România. Ea a publicat și o carte "Rezistența anticomunistă de la Nucșoara. Portrete de familii".

În final, un cuvânt de apreciere pentru Ioana Voicu-Arnăuțoiu, care a reușit să treacă peste durerea personală și să reconstituie cu obiectivitate o părticică complet necunoscută din trecutul recent al României.

Această părticică este însă extrem de relevantă pentru că arată că nu toți românii au acceptat cu fatalism impunerea regimului comunist.

Ironia soartei este că acești oameni, care au avut dreptate avant la lettre – regimul comunist s-a prăbușit, așa cum sperau ei – nu sunt azi considerați eroi.

De fapt, ei au fost dați uitării aproape total, iar foștii torționari și urmașii lor continuă cu impunitate să-și bată joc de România sau și-au sfârșit viața fără a fi dat socoteală de crimele comise, beneficiind și după căderea comunismului de avantaje materiale dobândite înainte de 1989.

Articolul a apărut inițial în revista Timpul