Ce ne învață literatura despre pandemii?

De la Iliada lui Homer și Decameronul lui Boccaccio și până la Apocalipsa lui Stephen King, pandemiile au fost în literatură prilej de reflecție asupra modului în care ființele umane răspund la crizele de sănătate publică. Merită să apelăm la unele dintre aceste texte pentru a ne înțelege mai bine reacțiile la pandemia de COVID-19.

Scriitorul american Stephen King afirmă că îi înțelege pe cei care spun că se simt ca şi cum ar trăi într-unul din romanele sale horror, din cauza pandemiei. Volumul său "Apocalipsa", are ca subiect o pandemie virală care a decimat populaţia lumii. Vânzările romanului Ciuma, de Albert Camus, au crescut spectaculos în ultima perioadă pe măsură ce țările europene au fost tot mai afectate de coronavirus. Ce ne învață literatura despre pandemii de s-a apucat lumea să-l citească pe Camus tocmai acum aflăm de la scriitorul Radu Paraschivescu:

Radu Paraschivescu: Doar ca să vadă că arta imită viața. De multe ori se întâmplă și invers. Poate că mulți au abandonat lectura din disperare, dintr-un fel de reflectare a vieții lor în paginile lui Camus, deși trimiterea e cu totul alta. Există o mare metaforă a nazismului, deci "Ciuma" nu este o carte cu conținut medical sau epidemiologic sau pandemiologic. Partea bună a acestei urgii este că scoate din biblioteci cărți absolut uitate și, nu-i obligă, îi face pe unii oameni să le răsfoiască, poate chiar să le citească și asta și dintr-un fel de nevoie a unui bandaj psihologic. Pentru că citind, de pildă, "Jurnal din anul ciumei" al lui Daniel Defoe, vezi că în 1665, mi se pare, în Londra au murit aproape o sută de mii de oameni. Citind "Decameronul", nu pentru șăgălniciile nurlii, ci pentru premiza cărții, ciuma de la Florența, vezi că, atunci, boala asta a făcut ravagii cu adevărat. Și atunci tu te simți ocrotit acum, în secolul 21, pentru că alții au pătimit mult mai rău. Boccaccio începe să scrie la "Decameronul" la un an după ciuma din Florența. Mi se pare că în 1348 a fost ciuma, în '49 începe scrierea "Decameronul"-ui, unde 10 tinere, să spunem și asta, se întâlnesc în Santa Maria Novella, biserica de lângă actuala gară din Florența, și decid să se retragă la o vilă și să aștepte trecerea ciumei scornind povestiri frumoase. Acum nu mai avem aceleași opțiuni, avem altele, printre care opțiunea de a sta cât mai mult în casă, opțiune cu titlu de obligație de fapt, și citim și vedem filme. Pentru că există cei doi versanți ai cuplării la realitatea asta, a pandemiei, primul este cartea, al doilea este ecranul. Sau primul este ecranul, al doilea este cartea. Oricum, le îmbinăm.

Reporter: Albert Camus folosește ciuma ca o metaforă pentru război și ocupația nazistă. Pentru el nu există eroi, sunt oameni care-și fac treaba cinstit. Acel bun simț reprezentat de încăpățânarea doctorului Rieux de a-și trata pacienții cu ce ar putea rezona din ceea ce trăim noi acum?

R. P. Cu toți acei oameni care, eroi sau nu, ne ajută să trecem mai bine prin povestea asta. Începând cu medicii, firește, și cu cei din jurul medicilor, asistenți, infirmieri, tot personalul medical, și terminând cu coordonatorii acestor campanii, cu pașii lor greșiți cu tot, cu greșelile lor de exprimare sau de strategie, cu călcatul reciproc pe umbră. Dar cu toate astea, sunt niște oameni care dorm puțin și care visează urât, bănuiesc, pentru eu, care nu am o răspundere în afara propriei familii, am vise colorate pandemiologic de la o vreme, și ăștia sunt eroii noștri de astăzi, indiferent dacă le spunem așa sau nu. Noi avem nevoia de a găsi eroi. De ce avem nevoia asta? Poate pentru că suntem înconjurați de multe jigodii. Și atunci, ca să descoperim și lumina, și raza și speranța, eroizăm oameni care-și fac meseria. Dar și-o fac în condiții de stres, nu mai sunt medicii pe care îi știam de acum 4 luni, care au niște cazuri, care au gărzi, care au oricum o viață complicată, care au trudit ca să ajungă medici, ci sunt niște oameni în situație de avarie, situație de criză, care fac parte dintre amenințați, la un loc cu amenințații, poate chiar înaintea lor, sunt oamenii expuși cel mai grav contaminărilor. Și în aceste condiții, avem și câțiva oameni care se retrag, care preferă prudența și la care instinctul de conservare funcționează mai bine, și avem grosul acestei populații medicale care stă pe baricade. Nu pentru că a rostit un jurământ, ci pentru că asta este condiția însăși a profesiei lor. Este lupta cu boala, lupta cu avaria, lupta cu limita unui corp care nu-ți aparține.

Rep. Romanul lui Camus ne învață și să nu respirăm în fața cuiva și astfel să-l infectăm. Este această instrucțiune mai vie decât directivele noastre omniprezente privind „practicarea distanțării sociale”?

R. P. Nu cred că toată lumea citește Camus și nu cred că toată lumea, sau nu cred că mai știe multă lume de filmul Codin, de pildă, din 1963, tot un film francez în care acțiunea se petrece, e un film după Panait Istrati, în care acțiunea se petrece la Brăila, în timpul unei epidemii de holeră. Indicația pe care o primim de o sută de ori pe zi, de la autorități, de la oameni cunoscuți din media, sau din show-bizz sau din sport sau din alte domenii, funcționează mai bine, funcționează mai acut pentru că, într-o carte, poți să vezi în orice frazo metafora. Poți să vezi aluzia, poți să vezi comparația, poți să vezi altceva.  Cred că mult mai mare influență are la ora asta Marcel Vela decât Albert Camus. Altfel, punând lucrurile în absolut, comparația pare caraghioasă, acum însă nu e caraghioasă și ministrul de interne câștigă.

Rep. Un scriitor din zilele noastre, Stephen King, spune că îi înţelege pe cei care se simt ca şi cum ar trăi într-unul din romanele sale horror, din cauza pandemiei. Volumul său "Apocalipsa/ The Stand", din 1978, are ca subiect o pandemie virală care a decimat populaţia lumii. Ce impact va avea pandemia aceasta asupra generației actuale?

R. P. Stephen King cred că nici măcar nu a fost luat foarte în serios, pentru că el din capul locului un autor tip horror, mai există unul, Dean Koontz, care a scos un roman care se cheamă "Masca", nici mai mult, nici mai puțin. Stephen King a fost cantonat aici, în registrul horror, și există o doză bună de previzibil ca unul dintre scenariile lui oribile să se întâmple de-adevăratelea, la un moment dat. Există, pe de altă parte, și o întreagă gamă de filme care discută despre povestea asta indiferent că vorbim de Contagion, indiferent că vorbim de “Outbreak”, de “Alerta”, pe care noi am privit-o cu mare distanță, la sfârșitul anilor '90, când am văzut-o, și am spus că dracul nu poate fi nici pe departe atât de negru, eh... uite că poate. Cum se va simți generația noastră, după ce va trece pandemia, cred că va avea o prudență de început, de câteva săptămâni, cred că va fi ceva mai precaută. Cred că își va dezmorți un pic mai greu mecanismele și reflexele, după care va reintra în cursul obișnuit al vieții. Toate poveștile astea cu vom ieși din pandemie mai buni, mai curați, mai morali, sunt niște bazaconii. Și mă exprim eufemistic.... Poate vom fi ceva mai prudenți cu felul în care ne mișcăm prin țară și prin lume, dar asta va dura câteva luni în funcție, firește, și de "lesa" pe care o avem și de felul în care se vor comporta celelalte țări în care vrem să ajungem. Dar altfel, vom fi tot ăia. Vom fi cârcotași, vom fi critici și când trebuie și când nu trebuie. Nu cred că vom învăța vreo lecție a generozității sau a bunătății. Cei care au fost buni, până la pandemie, vor fi buni în continuare, cei care au fost egoiști și care nu au văzut mai departe de propriul lor nas se vor comporta la fel. Aș fi ipocrit dacă aș manifesta optimism într-o situația de asta.