Antropologul Vintilă Mihăilescu a încetat din viață

vintila.jpg

Image source: 
Facebook

Profesorul Vintilă Mihăilescu a încetat din viață duminică, la vârsta de 68 de ani, după o lungă luptă cu o boală neiertătoare. 

În vara anului trecut, Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat cu leucemie și a fost internat la o clinică din Franța pentru un transplant de celule stem. Ulterior acestei experiențe, Vintilă Mihăilescu a publicat o carte-confesiune pe tema bolii, „În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului”.

Editorialist al publicației Dilema Veche, Vintilă Mihăilescu a fost vreme de cinci ani, între 2005 și 2010 director al Muzeului Țăranului Român.

”În aceste zile teribile, veștile rele nu se mai opresc. Acum cîteva minute am aflat că a murit profesorul Vintilă Mihăilescu. A fost un colaborator prețuit al revistei noastre. Inteligența și echilibrul său erau mereu susținute cu un umor fin, iar stilul său aparte de a îmbina rigoarea argumentării cu observația savuroasă făcea ca textele sale să fie, de fiecare dată, printre cele mai citite. Vintilă Mihăilescu a întruchipat mai bine decît o putem face mulți dintre noi figura intelectuală a dilematicului. Revista noastră nu va înceta să revină mereu la articolele sale, înțelegînd nu doar să-i păstrăm memoria, ci și să-i promovăm în continuare publicistica. Întîlnirea dintre Vintilă Mihăilescu și Dilema veche a fost una dintre cele mai rodnice și mai frumoase povești culturale ale timpului nostru. Păcat să s-a terminat. Odihnească-se în pace!”, a transmis revista Dilema Veche, prin intermediul redactorului său șef, Sever Voinescu.

Absolvent al Facultății de Psihologie al Universității Bucuresti (1974), Vintilă Mihăilescu a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-91 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română. A avut mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique.

A fost profesor invitat la universități din Franța (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveția (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (U.Q.A.M.) etc. Era specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate, studiul comunităților.

Începând cu 1991 coordonează programe de cercetare și proiecte pe probleme rurale coordonate de PHARE și Banca Mondială și fondează Observatorul Social de pe lângă Universitatea București.

Din 1993 este profesor universitar la Facultatea de Sociologie si Psihologie a Universității București, iar din 1997 coordonează Școala Masterală în Antropologie în cadrul Universității București. Din 2000 este șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice (SNSPA) unde susține cursurile de Antropologie și cele de Comunități Sociale.

În 1999 a publicat cartea „Fascinația diferenței”, prin care încearcă sa explice în mod corect domeniul antropologiei din prisma experienței personale și a diferitelor accepțiuni.