Sagrada Familia primește autorizația de construire după 137 de ani

sagrada-familia.jpg

Sagrada Familia, celebra catedrală din Barcelona, concepută de arhitectul Antoni Gaudi, a primit autorizația de construcţie, după ce, timp de 137 de ani, a funcţionat ca şantier ilegal.
Sagrada Familia, celebra catedrală din Barcelona, concepută de arhitectul Antoni Gaudi, a primit autorizația de construcţie, după ce, timp de 137 de ani, a funcţionat ca şantier ilegal.
Image source: 
pixabay.com

După 137 de ani de la demararea lucrărilor, La Sagrada Familia, renumita biserică catalană, a obținut autorizația de construire, conform unui anunț făcut de primăria Barcelonei.

A trebuit să treacă 137 de ani pentru ca proiectul lui  Antoni Gaudí să intre în legalitate. Construcția cunoscutei catedrale a început încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se pare că în acel moment arhitectul catalan ar fi depus o cerere pentru a obține autorizația de construire de la primăria localității Sant Martí Provençals, localitate care câțiva ani mai târziu a devenit un cartier al capitalei catalane, lăsând, în cele din urmă cererea fără răspuns. Între timp lucrările au continuat, dar autoritățile au răspuns abia după 137 de ani.

Autorizația eliberată acum este rezultatul unei înțelegeri încheiate între Consiliul Municipal din Barcelona și comisia responsabilă cu administrarea lucrărilor, care a fost încheiată în octombrie 2018, după negocieri care au durat mai bine de un an.  Pentru  a putea continua cu proiectul firmele constructoare urmează să achite o sumă de peste 4,5 milioane de euro, de departe cea mai scumpă autorizație eliberată vreodată de autoritățile locale din Barcelona în acest sens.

În plus, de acum înainte, biserica va începe să plătească "fără nici un fel de privilegii", toate taxele și impozitele pe care le impune legea fiscală, așa cum au decis autoritățile municipale, declara consilierul local de Urbanism al primăriei.

Construcția catedralei La Sagrada Familia a avut o istorie haotică. A fost începută, după cum știm, în 1882, iar conform autorizației primite acum ar trebui să fie finalizată în 2026. Abia peste 7 ani, la exact un secol după moartea lui Antoni Gaudí, catedrala va putea fi admirată în sfârșit în versiunea ei finală.

Lucrările de construcție au fost întârziate de o continuă înlănțuire de piedici, începând cu moartea prematură a lui Gaudi, care a fost lovit de un tramvai în 1926, lipsa de fonduri - proiectul fiind finanțat de donațiile credincioșilor -, sau dispariția planurilor construcției, mistuite de flăcări, odată cu atelierul artistului, într-un incendiu provocat de anarhiști în 1936 în timpul Războiului Civil.

În faza actuală catedrala este  construită în proporție de doar 65%, iar restul ar trebui să fie terminat în următorii 7 ani, până când va expira licența.  Mai sunt de construit încă 10 turnuri, pe lângă cele doar 8 pe care le are în momentul de față, iar unul dintre  ele va avea 172 de metri, ceea ce va face din La Sagrada Familia cea mai înaltă construcție din capitala catalană. 

Dar în afară de costul licenței, conform aceluiași acord amintit, catedrala se angajează să plătească 36 de milioane de euro în următorii 10 ani, pentru a acoperii toate cheltuielile generate de amenajările colaterale de infrastructură care vor fi finanțate de primăria Barcelonei.

În același context, Consiliul Municipal a emis și un permis pentru a putea utiliza catedrala în scopuri culturale, chiar dacă activitatea principală a clădirii va continua să fie aceea de lăcaș de cult romano-catolic.

Ascultă AICI corespondența din Spania