Premiul Nobel pentru literatură nu se acordă în 2018

sezon_nobel_premiu_medicina.jpg

A început sezonul premiilor Nobel pe anul 2017
Image source: 
nobelprize.org

Academia suedeză a anunțat astăzi, printr-un comunicat oficial, că suspendă anul acesta premiul Nobel pentru literatură în urma scandalului sexual care a izbucnit în secţia care decernează prestigioasa distincţie.

Este a doua oară din 1935 până acum, cu excepția celor 6 ani din timpul războaielor mondiale, când Academia Suedeză nu acordă premiul Nobel pentru Literatură. Dacă în 1935 membrii academiei au considerat că pur și simplu nu există un scriitor care să fi făcut diferența, anul acesta un scandal sexual a cauzat decizia.

Academia suedeză a fost criticată pentru modul în care a gestionat o anchetă internă privind comportamentul sexual nepotrivit al soţului uneia dintre membrele secţiei de literatură a forului.

În noiembrie 2017, presa suedeză a scris că mai multe femei, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei suedeze ar fi fost abuzate sexual între 1996 și 2017 de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, membră a Academiei suedeze. Arnault conduce un club cultural în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel.

Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spun că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Între timp Academia Nobel a rupt legăturile cu acesta și a votat pentru eliminarea soției sale. Demersul a atras la începutul lunii aprilie demisiile altor trei academicieni și a secretarului permanent al secţiei de literatură din Academia Nobel.

Conform regulamentului, premiul Nobel pentru literatură de anul acesta va fi decernat în 2019, urmând ca anul următor să fie acordate două astfel de distincţii.