Cum e să visezi în haos?

dilema_vin.jpg

Image source: 
Ion Barbu / Dilema Veche

Bunica mea mă îndemna mereu să-mi pun dorințe. De ziua mea, cînd suflam în lumînări, îmi spunea să mă gîndesc intens la ce îmi e mai drag pe lume și, chiar în momentul cînd sting lumînările, să-mi formulez dorința în gînd și s-o las să se ducă departe, odată cu fumul lumînărilor. Sau cînd mîncam pentru prima oară ceva nou. Dacă îți pui o dorință, ea se va împlini, îmi spunea mereu, extrem de serioasă.

Bunicul era însă mai sceptic. Îmi spunea, contracarînd cu drag romantismul bunicii, că fiecare dorință se poate îndeplini, atîta vreme cît ai în minte un plan de realizare. Adică dacă ai un drum clar, poate fi o dorință realizabilă și depinde foarte mult de tine s-o îndeplinești.

Am învățat, așadar, de la bunicii mei, cum să visez, cum să mă răsfăț cu mici scenarii ale imaginației, dar și cum să nu mă culc pe o ureche, cu impresia că universul va complota să-mi rezolve visul, cît timp eu aștept, ca un belfer, fără să ridic un deget.

Obișnuia să-mi spună bunicul că, dacă n-am de gînd să mă fac astronaut, să nu-mi doresc luna de pe cer.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Stela Giurgeanu în Dilema Veche aici

673

Facebook comments