Placido Domingo, internat în spital

placido-domingo-internat-spital.jpg

Tenorul Placido Domingo

Tenorul spaniol Placido Domingo a fost spitalizat la Madrid, din cauza unui cheag de sânge format în plămâni. Anunţul a fost făcut de purtătorul său de cuvânt, care precizează că artistul se simte bine, potrivit Reuters.

Tenorul Placido Domingo (72 de ani) a fost internat într-un spital din oraşul său natal, Madrid. Medicii se aşteaptă ca el să-şi revină în trei-patru săptămâni.

Placido Domingo este şi directorul general al Operei din Los Angeles, fiind în acelaşi timp şi dirijor. Din cauza spitalizării sale, artistul nu va putea dirija nici un spectacol programat pe 21 iulie, în Plaza Major din Madrid.

Placido Domingo este un tenor spaniol renumit pe plan mondial. El a avut peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.

Placido Domingo a câştigat primul său premiu Grammy în 1971 şi ulterior a mai fost recompensat cu opt astfel de trofee, precum şi cu trei Latin Grammy.