Concurs: "Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război. 1908-1918", de Nicolae S. Șucu

„Martor al unei epoci desfigurate de ură și resentimente, un cioban pornit din Muscel ne lasă în însemnările sale – neștiute de nimeni timp de o sută de ani – o radiografie a traumelor prin care trece o lume în vremuri de război."

Carte la RFI - Editura Humanitas

Concurs: Adaugă un comentariu în modulul de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război. 1908-1918", de Nicolae S. Șucu, volum apărut la Editura Humanitas. Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni până vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.

"Destinele unor generații întregi se joacă la ruleta deciziilor pe care elitele politice le iau în momentele cruciale din istoria națiunii lor. Marele Război este o astfel de răscruce. Fie că au pariat corect, fie că au greșit, oamenii politici ai vremii sunt cei la care ne gândim atunci când judecăm trecutul. Ignorăm astfel soarta celor mulți, pe umerii cărora s-a sprijinit și ridicat o țară. Aventurierul Nicolae Șucu ne împinge, astăzi, să facem un exercițiu de imaginație și să privim altfel epopeea României Mari. Nu-i puțin lucru!

Memoriile lui Nicolae Șucu se citesc ca un scenariu de western. Vedem cu ochii săi Bărăganul, bălțile Ialomiței și Dunării și mai ales Dobrogea, ținuturi de frontieră, cu locuitori puțini, cutreierate de haite de lupi și păscute de turme imense, unde oamenii își păzesc avutul și viața bizuindu-se pe bâta ciobănească, pe cuțit și revolver. Fire aventuroasă, eroul nostru se lasă sedus de atracția unui trai ușor. Însă vin anii războaielor – cele balcanice, apoi conflagrația mondială. Nicolae Șucu stă sub arme mai bine de cinci ani și ia parte la marile bătălii care vor desena harta Balcanilor. E martor al schimbării frontierelor, al mișcărilor de populație și al atrocităților care brăzdează epoca și spațiul geografic. Cu toate calitățile sale – e, fără îndoială, un om care știe să se descurce –, faptul că reușește să supraviețuiască vremurilor este, până la urmă, miraculos. Citindu-i povestea vieții, ne putem da seama că miraculoasă a fost, de fapt, supraviețuirea tuturor anonimilor prinși în vâltoarea acestei istorii.“ (DANIEL CAIN)

NICOLAE S. ȘUCU (29 mai 1886 – 26 aprilie 1967) se naște într-o familie de țărani din satul Mățău, de lângă Câmpulung-Muscel. Este unul dintre cei 13 copii ai lui Spirea Șucu și ai Stancăi Bălălău. Mânat de spiritul de aventură încă de la o vârstă fragedă, își abandonează familia și școala, pentru a se face cioban. După ce străbate Muntenia și Dobrogea, lucrând ca sezonier, ajunge în Bulgaria, unde se va stabili în cele din urmă. În actele oficiale din Bulgaria apare sub numele de Nikolai Kostadinov Spirov, născut la 29 mai 1893. În timpul unei vizite la părinți este înrolat în armata română, de unde dezertează. Luptă, în uniformă bulgară, atât în ambele războaie balcanice, cât și în Primul Război Mondial. În 1910 se căsătorește cu Katina Koleva Kostadinova (1891–1962); împreună au cinci copii. Mezinul, Konstantin, subofițer de artilerie, cade pe front, în martie 1945, în luptele cu germanii de pe râul Drava (la granița dintre Ungaria și Croația). Cei doi băieți rămași în viață au locuit în satul părinților lor, numele lor apărând pe lista fondatorilor cooperativei agricole de producție din Vratarite (județul Dobrici).

Castigatori:

  • Tudor Moisoiu 

  • MihneaB 

  • Ionuţ Ologu 

  • Alina Sergentu 

  • Demetrescu Horatiu Gabriel