Concurs: "Odiseea căpitanului Cousteau" de Alexandru Marinescu

Atras încă din adolescenţă de mare, Jacques-Yves Cousteau s-a înscris la Academia Navală din Brest. Aşa începe povestea celui care avea să devină unul dintre cei mai mari oceanologi ai lumii.

Concurs: Adaugă un comentariu în modulul de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Odiseea căpitanului Cousteau", volum apărut la Editura Polirom. Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni până vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.

După ce l-a întîlnit pe Philippe Tailliez, Cousteau a făcut primele scufundări şi drumul i s-a deschis larg spre realizarea celui mai mare vis al său: să cutreiere şi să exploreze oceanele lumii. Visul i s-a împlinit cînd a ajuns la comanda navei Calypso, la bordul căreia, vreme de patru decenii, a străbătut imensul continent albastru. A simţit tot timpul nevoia să afle mai mult, să îmbunătăţească metode şi tehnici şi să le împărtăşească, iar din expediţiile sale au rezultat mii de ore de filmări în adîncuri. Din gheţurile Antarcticii pînă în Marea Roşie, Marea Caraibilor şi Marea Mediterană, Odiseea căpitanului Cousteau ne poartă într-o călătorie fascinantă pe urmele celebrului explorator, mereu dornic să se avînte în necunoscut. 

Din cuprins:

Jacques-Yves Cousteau semnează actul de naştere al scafandrului autonom • Misterele fîntînii din Vaucluse • O navă numită Calypso • Filmul subacvatic şi vedetele sale • Călătorie la capătul lumii • Explorarea marilor fluvii • Alcyone, fiica vîntului • Sfîrşitul unei nave legendare • Povara moştenirii

Alexandru Marinescu (n. 1936) este biolog, oceanolog, istoric al ştiinţelor, muzeolog. A fost şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, preşedinte al Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor, vicepreşedinte al Comitetului pentru Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române. De 45 de ani colaborează la emisiunea „Teleenciclopedia” a Televiziunii Române. A primit numeroase premii, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de ofiţer. A participat la expediţii în Oceanul Pacific (insulele indoneziene), în Marea Mediterană şi pe fluviul Saint-Laurent. A publicat 18 cărţi, articole ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei. A editat jurnalul antarctic inedit al lui Emil Racoviţă. Dintre volumele sale, amintim Cuceritori ai adîncurilor. Jacques-Yves Cousteau (1980), O expediţie numită Belgica (1991), Emil Racoviţă şi expediţia „Belgica” (1998), Jacques-Yves Cousteau, amiralul adîncurilor (1999), Umbra cornului de rinocer. Despre animale cu dragoste (2008).

Câştigători:

  • Andreea R. Cristina

  • Maria Diana

  • Mihaela Mihaela 

  • Marius Manescu

  • Diana I.