Concurs: Însemnările unui diplomat de altădată. În România, 1916-1920

Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, CONTE DE SAINT-AULAIRE(1866–1954), descendent al unei vechi familii aristocrate franceze, a avut o strălucită carieră diplomatică în nordul Africii (Tunisia, Maroc), America Latină (Peru, Chile, Brazilia), precum şi în câteva ţări europene (Austro-Ungaria, România, Anglia).

Carte la RFI - Editura Humanitas

Concurs: Adaugă un comentariu în modulul de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Însemnările unui diplomat de altădată. În România, 1916-1920". Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni până vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.

Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, CONTE DE SAINT-AULAIRE(1866–1954), a fost director al prestigioasei publicaţii Revue d’histoire diplomatique, semnând şi cronici politice în cotidianul conservator Le Figaro. Autor de biografii, printre care: Richelieu (1930), Talleyrand (1936), François-Joseph (1945), Mazarin (1946). Articolele sale au fost reunite în volume precum Mythologie de la Paix (1930), Genève contre la Paix (1937) şi Renaissance de l’Espagne (1938). În mai 1916, contele de Saint-Aulaire a fost numit ministru plenipotenţiar la Bucureşti, reușind în câteva săptămâni să obțină angajamentul României alături de Antantă. A contribuit decisiv, împreună cu Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Berthelot, la netezirea relațiilor României cu Aliații și la reorganizarea țării atât în timpul refugiului la Iași împreună cu familia regală, cât și după încheierea războiului. Și-a pus în mod deosebit amprenta pe destinul ţării noastre în cursul negocierilor de pace, în urma cărora s-a înfăptuit România Mare.

În tot cursul carierei sale, contele de Saint-Aulaire a ţinut un jurnal, scris cu erudiţie şi talent, plin de evocări pitoreşti despre vremuri astăzi cu totul apuse. Acestor însemnări Saint-Aulaire le-a adăugat fragmente din rapoartele sale oficiale, spre a constitui în cele din urmă volumul de memorii publicat de el la adânci bătrâneţi, cu puţin înainte de moarte. Sentimentele de ataşament fierbinte ale lui Saint-Aulaire pentru ţara noastră surprind şi astăzi. Nu credem ca numeroşii străini ce au trecut sau au trăit pe meleagurile noastre să-şi fi exprimat aceste sentimente mai intens decât membrii Misiunii Franceze, care, între 1916 şi 1918, au împărtăşit la Iaşi durerile şi speranţele poporului român.“ (Mihai Dim. STURDZA)

A împărţit, ca un adevărat prieten, speranţele, neliniştile, lipsurile inerente zilelor de pribegie a căror pecetie arzătoare a fost păstrată în inimile noastre. D. de Saint-Aulaire ne-a dovedit că era adevăratul prieten în vremurile de restrişte. A cunoscut suferinţa noastră supremă, mizeria noastră de neînchipuit. A cunoscut frământarea aşteptării, speranţele dezamăgite, cererile zadarnice de ajutor. A ştiut, de asemenea, cât de credincioasă a rămas România cea torturată, în ciuda unui nenoroc covârşitor. Am fost printre aceia care au văzut pe d. de Saint-Aulaire la lucru. Am fost din aceia pe care glasul şi strângerea-i de mână i-a îmbărbătat…“ (Regina MARIA)

Dacă aş încerca, schiţând-o numai, să evoc icoana suferinţelor care copleşeau România, spre a-i găsi un loc într-un imaginar muzeu al frumuseţilor morale, ar trebui să aşez în sala capodoperelor această ţară ale cărei virtuţi se ridică la înălţimea suferinţelor şi chiar mai sus.
Ca printr-o conspiraţie între natură şi oameni, iarna anului 1917 a fost deosebit de aspră. La Iaşi, termometrul cobora la –20°, la –30° şi chiar la –40°. Duşmanul – adică neamţul –, în cele două treimi ale ţării pe care le ocupa, şi «aliații», adică ruşii, şi mai brutali decât duşmanul, în Moldova, pe care de asemenea o ocupau, erau înfofoliţi în şubele lor, ocupaseră clădirile cele mai bune, din care îi goniseră pe locatari, şi puseseră mâna pe lemnele de foc; lor nu le păsa de frigul ce se abătuse şi mai năprasnic peste nenumăraţii români în zdrenţe, fără case sau înghesuiţi în locuinţe neîncălzite.
În această Moldovă suprapopulată, subnutritã, devastată, mizeria şi foametea, din care ia naştere tifosul exantematic, făceau mai multe victime decât focul inamicului. În spitalele care refuzau să mai primească lume lipsea totul în afară de devotament.
Toată iarna anului 1917, tăvălugul rusesc s-a revărsat pe străzile Iaşiului pentru a îneca Moldova. Acest torent a dus cu sine mai multe armate cu un efectiv total de un milion de oameni.
Confruntată cu această avalanşă, misiunea noastră militară, redusă la neputinţă pe tărâm militar, se lupta mai mult ca oricând pe frontul epidemiilor, pregătind discret reconstituirea armatei române
.“ (Contele de SAINT-AULAIRE)

Câştigători 

  • Ruxandra Grigoriu 

  • Cristi Fonta

  • Elena Elena

  • Sebastian Chiruta

  • Simona Mihalache