Armand Goșu: Prezența lui Alexei Navalnîi în Rusia este o amenințare pentru Kremlin

armand_gosu.jpg

Image source: 
Facebook/Armand Gosu

Alexei Navalnîi trebuia să revină în Rusia dacă vrea să rămână în politică. O spune la RFI Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic. Opozantul rus a fost arestat aseară chiar pe aeroport. Navalnîi și-a petrecut ultimele 6 luni în Germania, unde se recupera după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok. La toamnă sunt alegeri parlamentare în Rusia. Puterea pare să fi intrat în vrie. Alexei Navalnîi poate să îi strice planurile lui Vladimir Putin, spune analistul Armand Goșu.  

Ascultă analiza lui Armand Goșu (AUDIO):

 

 

Reporter: În opinia dumneavoastră, era imperios necesar pentru Navalnîi să revină în Rusia?

Armand Goșu: Da. Dacă vrea să rămână în politică, să conteze, trebuia să revină în Rusia. Dacă vrea să rămână un simplu soț sau tată putea să continue să trăiască la Berlin sau să emigreze în altă parte. Spre deosebire de oamenii politici, literații români, rușii sunt foarte legați de pământ, mai ales prin limbă. Amintiți-vă de anii 1960 – 1970. Disidenții sovietici erau cu forța expulzați din Rusia, urcați în avion. Iar în momentul decolării avionului li se suspenda cetățenia rusă. Nu erau lăsați să revină în Rusia. De asta mulți nu plecau nici măcar să ridice premiile Nobel pe care le câștigau pentru literatură sau drepturile omului.

Reporter: Cu ce îl ajută pe Alexei Navalnîi că este în Rusia în perspectiva anului electoral 2021 dacă se va afla după gratii? El ar putea să fie condamnat la ani grei de închisoare.

Armand Goșu: Depinde cu acești ani grei de închisoare. Să așteptăm 29 ianuarie să vedem ce va decide instanța, dacă va fi acel proces din 2015, acea sentință, dacă va fi modificată. Sigur că el va fi hărțuit. Dar faptul că el e în Rusia e o amenințare pentru Kremlin. Faptul că el ar sta departe de Rusia ar fi în beneficiul Kremlinului. Kremlinul a dat semnale în toate aceste luni că îl preferă pe Navalnîi departe. Kremlinul se teme de Navalnîi. Pentru sănătatea opiniei publice din Rusia, pentru sănătatea democrației rusești, atâta cât mai e, pentru viitorul ei, faptul că Navalnîi este în Rusia, că însuflețește opoziția din Rusia și că dă opoziției din Rusia un lider clar după ce s-a întâmplat în ultimele luni, după otrăvirea sa cu noviciok în august, este un lucru foarte important pentru un viitor democratic, pentru un viitor cu șansă la democratizare al Rusiei.

Reporter: Ar putea Alexei Navalnîi să îi strice planurile lui Vladimir Putin pe termen lung?

Armand Goșu: Și pe termen ceva mai scurt și mediu, nu doar pe termen lung. Să nu uităm că în toamna anului acest o să avem alegeri parlamentare în Rusia. Puterea pare să fi intrat în vrie. Reacționează extrem de nervos. Asta nu înseamnă că prezența lui crește scorul opoziției în alegeri.

Reporter: Care este de fapt scorul opoziției?

Armand Goșu: Depinde la ce opoziție ne referim. Întrebați de parcă alegerile din Rusia ar fi similare celor din Germania. Alegerile sunt trucate. Problema este cât, cu ce procent falsifici acele alegeri. Un procent mai mic în Moscova, în orașele mari unde sunt mai mulți observatori, procente mai mari în republicile din nordul Caucazului. În condițiile în care Moscova ar fura doar undeva la 10%-15%, probabil că procentele opoziției ar fi spre 40%-50%. În condițiile în care Moscova fură în anumite regiuni 25%-30% din voturi, sigur că și procentele opoziție sunt mai mici. Probabil că în acest moment Moscova și Putin nu mai au nicio reținere, nu mai au nicio așteptare de la relația cu occidentul. Se pune problema transferului de putere într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Deja depinde de starea de sănătate a liderului de la Kremlin. Tot acest transfer de putere, pentru a evita orice surprize neplăcute pentru elita care s-a format în Rusia, trebuie pregătit din vreme. Generalii de KGB, de FSB, de armată, de minister de interne, care prăduiesc Rusia de douăzeci și ceva de ani nu vor să aibă surprize. Ei, copii lor, nepoții lor s-au îmbogățit teribil. Au stors resursele Rusiei. Țin o bună parte din populație, zeci de milioane de oameni, într-o sărăcie lucie. Sunt răcită cu sărăcie cumplită. Ei vor să se asigure că nu vor avea emoții în momentul în care puterea va fi transferată către succesorul lui Putin.

Reporter: În opinia dumneavoastră, apelul făcut de lideri din Uniunea Europeană și Statele Unite, care cer eliberarea imediată a disidentului, vor avea vreun ecou la Moscova?

Armand Goșu: Sigur că stânjenesc Moscova, dar să nu vă închipuiți că puterea politică de acolo are obraz foarte subțire. Au obrazul destul de gros. Nu mai suntem la începutul anilor 2000 când Putin era atent la semnalele care veneau din occident. În același timp, economia rusă gâfâie. Societatea rusă e tot mai nemulțumită. Chiar dacă mimează soliditatea, puterea, Kremlinul, dă semne că nu se simte foarte bine. De aici și reacția destul de dură în cazul Navalnîi și în alte cazuri. Nu poți să sancționezi, să aprobi o direcție specială în principalul serviciu de securitate, FSB, care se ocupă de lichidare a opozanților. Așa ceva exista în vremea lui Stalin. Există în republicile bananiere. Și există în regimurile autoritare, de-a dreptul dictatoriale. Aceste adevăruri scoase la lumină de diferite investigații jurnalistice, cazurile de corupție dezvăluite de Navalnîi în anchetele lui jurnalistice, pun într-o lumină extrem de proastă Moscova, nu doar pe extern, în relația cu Washington, cu Berlin, cu Paris, ci și pe intern. Gândiți-vă doar la faptul că acea anchetă despre corupție, când prim ministrul Rusiei era Dmitri Medvedev, are astăzi 37 de milioane de vizualizări pe YouTube. Sigur că începe să creeze mari probleme Kremlinului, în ciuda faptului că presa e foarte controlată. Acolo nu există decât o televiziune alternativă, care transmite pe internet, care transmite doar pe abonament și care ar mai multe accesări din afară, de la rușii care trăiesc în America sau în Canada și unul sau două posturi de radio care cât de cât prezintă echilibrat situația politică, în sensul că prezintă și punctul de vedere al opoziției.

Reporter: Alexei Navalnîi a spus la revenirea în Rusia că nu se teme. Credeți că viața lui este pusă în pericol în închisoare sau în afara ei?

Armand Goșu: Da, cu siguranță, practic el ieri a fost răpit de pe aeroport. El nici nu intrase pe teritoriul Rusiei. El este în acest moment dus la o secție de poliție în apropierea aeroportului pe care a aterizat, Șeremetievo. Nu s-a întâlnit cu niciun avocat. Juristul fundației Luptă cu corupția a încercat azi noapte să ia legătura cu el, dar a fost refuzat invocându-se faptul că Navalnîi doarme în secția de poliție. În această dimineață avocata lui s-a dus către secția de poliție și nu a fost lăsată să intre în legătură cu el. Este mai mult decât evident că i se poate înscena orice. Un om împotriva căruia au fost mai multe tentative de asasinat, care sunt foarte bine documentate din punct de vedere jurnalistic, cu date precise, cu oameni care au participat, este în pericol nu doar în Rusia, ci oriunde s-ar afla pe acest pământ.