Augustin Zegrean: De ce numai judecătorilor li se anulează pensiile speciale? Polițiștii, militarii, foștii securiști, rămân cu ele

zegrean.jpg

Fostul președinte CCR se întreabă de ce polițiștii, militarii, foștii securiști își păstrează pensiile speciale, iar judecătorii nu. Legea privind eliminarea pensiilor speciale ar putea fi declarată neconstituțională
Image source: 
Digi 24

​Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraţilor, adoptată de Camera Deputaţilor. Potrivit unui comunicat al instanţei supreme, decizia a fost luată de Secţiile Unite în prezenţa a 103 judecători. Sesizarea priveşte actul normativ în întregime, fiind reţinute vicii de neconstituţionalitate „atât de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă”. Fostul președinte CCR Augustin Zegrean arată la RFI motivele pentru care legea ar putea să nu treacă de controlul de constituționalitate.

Augustin Zegrean: Legea are niște probleme. Sunt câteva probleme care nu pot fi trecute cu vederea. În primul rând, despre pensiile parlamentarilor, suma pe care o primesc foștii parlamentari ca indemnizație pentru limită de vârstă. Această pensie este prevăzută în statutul senatorilor și deputaților. Legea privind statutul senatorilor și deputaților a fost adoptată de camerele reunite în ședință comună. Așa scrie în Constituție. Statutul senatorilor și deputaților se stabilește prin lege adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședință comună. Ieri a fost vorba doar de o ședință a Camerei Deputaților. În niciun caz această lege privind statutul parlamentarilor nu putea fi modificată printr-o astfel de procedură. În al doilea rând, este greu de motivat de ce numai judecătorilor li se anulează, practic, pensile acestea speciale. Ceilalți, polițiștii, militarii, foștii securiști, rămân în continuare cu pensiile acestea. Nu s-a rezolvat nimic prin această lege. Din totalul de pensii speciale care există la ora aceasta cam 3% au fost anulate. Restul rămân în continuare.

Reporter: Spuneți „au fost anulate”, dar legea nu este pentru viitor? Adică pentru viitoarele pensii, nu pentru cele care sunt acum în plată? Asta și dacă ar trece de controlul constituționalității...

Augustin Zegrean: Nu. Ei vor ca din momentul în care s-a adoptat legea aceste pensii să nu se mai plătească. Nu se mai plătesc pentru că nu ar mai exista temei legal în baza cărora să se plătească. Nu se anulează pensiile care s-au dat anterior. Fiecare rămâne cu ce a primit, dar pe viitor nu mai primește.

Pensiile magistraților, cartoful fierbinte

Augustin Zegrean: Mai e o problemă. Magistrații când s-au hotărât să se facă magistrați au avut în vedere și acest aspect, faptul că au pensii speciale după ce nu mai sunt în activitate. Or, vii acum și spui că nu se mai poate după ce i-ai ademenit să iasă în pensie la 20 de ani vechime și vii și le tai pensia?

Reporter: În opinia dumneavoastră, este valabil argumentul că prin tăierea pensiilor speciale se afectează independența justiției?

Augustin Zegrean: Da, se afectează pentru că judecătorii au cele mai multe restricții în timpul activității lor. Faptul că au acestea restricții justifică un salariu ceva mai mare decât al altor categorii sociale și o pensie ceva mai mare decât a altor categorii sociale. Asta se întâmplă peste tot în lume. Peste tot în lume judecătorii sunt mai bine plătiți decât alte profesii și au același nivel de venituri și după ieșirea la pensie. Sunt state, cum este SUA, unde nici nu există un sistem de pensii pentru judecători. Judecătorii sunt numiți pe viață. Dacă se întâmplă să nu mai poată lucra primesc același salariu până la finalul vieții.

Reporter: Independența financiară, bunăstarea materială a judecătorilor garantează deci independența justiției...

Augustin Zegrean: Așa se spune. Așa spune toată lumea. Așa spun magistrații. Așa spun și politicienii în alte țări. Ăsta este motivul pentru care se dau aceste pensii. Face parte din statutul judecătorului. Curtea Europeană de Justiție, într-un caz oarecum similar, în Ungaria, a spus că nu pot face asta pentru că acei judecători, acei oameni, când au ales să fie judecători și-au făcut o proiecție de viață, de viitor. Nu poți să vii în mijlocul vieții să îi spui că nu mai e judecător, că nu mai primește banii pe care i-ai promis când a ales să fie judecător pentru că nu mai vreau să ți-i dau. Care ar fi acum justificarea că judecătorii nu mai primesc aceste pensii? Nu știu care ar fi. Plus că în sistemul nostru constituțional există mai multe decizii prin care Curtea a spus că o soluție legislativă care a fost declarată neconstituțională nu mai poate fi adusă într-o altă lege. Or, aici există deja o decizie a Curții care a spus că nu se pot anula, tăia pensiile speciale ale magistraților. Și nu este vorba despre pensii speciale, cum greșit vorbește toată lumea. Sunt pensii de serviciu și atâta tot. Și Comisia de la Veneția recomandă același lucru. Și Organizația Mondială a Magistraților și toată lumea recomandă să îi lăsăm în pace pe judecători. Nu știu de ce tocmai lor trebuiau să li se taie pensia. Dacă banii care s-ar recupera ori s-ar economisi prin reducerea pensiilor judecătorilor s-ar folosi pentru creșterea pensiilor foarte mici, parcă ar fi oarecum o justificare. Dar acești bani nu se duc acolo pentru că pensiile speciale nu se plătesc din fondul național de pensii. Se plătesc din bugetul de stat. Nu poți să spui că judecătorii nu au contribuit la pensie. Judecătorii au contribuit toată viața la pensie. În schimb, militarii nu au contribuit. În sistemul nostru militarii nu contribuie cu nimic pentru plata pensiilor.

Reporter: În conditiile in care știm dintr-o decizie din 2010 a CCR că eliminarea pensiilor speciale ale magistraților este neconstituțională, de ce credeți că politicienii, ieri, au ales să ignore acest fapt?

Augustin Zegrean: Se tot spune că asta ar fi dorința, preocuparea specială sau principală a populației în zilele acestea, să se taie pensiile speciale. Presiunea de a tăia pensiile speciale era pe politicieni de mult. De când s-au dat aceste pensii speciale fiecare partid care vine la putere promite că le va tăia. Au fost mai multe încercări în decursul vremii. Nu e prima dată. Acum ei (politicienii - n.red.) au vrut să scape de presiunea de pe ei și să mute presiunea la Curtea Constituțională, ceea ce nu este deloc în regulă. Nu este un comportament loial.

Reporter: A prevalat populismul în fața rațiunii?

Augustin Zegrean: Categoric, da! Pentru că nu există nicio rațiune în adoptarea acestei legi în felul în care s-a adoptat. 

 

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a cerut să fie primită de președintele Klaus Iohannis, ca să se plângă de legea adoptată marți de Camera Deputaților prin care se vor desființa pensiile magistraților în cazul în care șeful statului va promulga legea. Întâlnirea va avea loc astăzi la Palatul Cotroceni. 

Fostul președinte CCR despre motivele pentru care legea privind elimnarea pensiilor speciale nu va trece controlul de constituționalitate