Romii, invitaţi de onoare la Festivalul de film de la Douarnenez

romii-invitati-onoare-festivalul-film-douarnenez.jpg

Festivalul de Film de la Douarnenez (Foto: www.festival-douarnenez.com)

La Douarnenez, oraş-port din Bretania, s-a deschis sâmbătă tradiţionalul festival de film, ajuns la a 36-a ediţie. O manifestare ce va dura până pe 31 august. Una dintre particularităţile manifestării culturale este că ea se concentrează adesea pe ceea ce numim "minorităţi naţionale". Astfel, invitaţi de onoare anul acesta sunt "romii, ţiganii şi călătorii", dar şi cinematografia română, în particular cea de după 1989.

Dacă cinematograful ocupă un loc primordial, festivalul de la Douarnenez se vrea pluricultural: există standuri de literatură, expoziţii de fotografie, de arte plastice şi concerte de muzică.

Pentru a evoca situaţia romilor, filmele (de ficţiune sau documentare) sunt însă calul de bătaie al acestei ediţii a festivalului. 80 de pelicule sunt propuse publicului, în paralel cu o serie de dezbateri organizate pe marginea acestor proiecţii.

Cinematografia din România, în special cea contemporană, cea de după 1989 este şi ea evidenţiată la această ediţie a festivalului de la Duarnenez. Aproape 30 de pelicule semnate de autori de renume mondial, Cristi Puiu, Cristian Mungiu sau Corneliu Porumboiu sunt astfel proiectate în aceste zile în oraşul breton.

Din România au fost invitaţi la Douarnenez Vasile Ionescu, preşedintele Media Diversity Institute şi Ciprian Necula. RFI a discutat prin telefon cu sociologul, jurnalistul şi militantul rom, pe care l-a întrebat mai întâi cum i se pare ambianţa de la festival, ce l-a marcat cel mai mult până acum.

 
Ciprian Necula, intervievat de Vasile Damian, despre Festivalul de Film de la Douarnenez