E cea mai fierbinte zi a verii! Ce urmează?
ACTUALIZARE: Capitala şi judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov se vor afla marţi sub cod portocaliu de caniculă, urmând să se înregistreze temperaturi de până la 38-40 de grade, potrivit unei avertizări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Luni, în judeţele Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj şi Olt este cod portocaliu de caniculă. În alte 22 de judeţe este în vigoare codul galben. Se vor înregistra temperaturila 29 până la 40 de grade sau chiar peste această valoare, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Disconfortul termic va fi resimţit în aproape toate zonele de câmpie, deal, podiş, dar şi la Bucureşti.
Vestea bună este că treptat se va răcori şi avem speranţe de ploaie.