Surpriză de proporţii în Liga Campionilor

liga-campionilor-logo-ul-competitiei-mijlocul-terenului-unui-meci.jpg

Rezultate interesante în meciurile de marţi, 5 aprilie, din sferturile Ligii Campionilor.

Campioana Europei la fotbal este cu un pas afară din competiţie. Internazionale Milano a pierdut meciul de pe teren propriu în faţa echipei germane Schalke 04, cu scorul de doi la cinci, în turul sferturilor Ligii Campionilor.

Antrenorul echipei Internazionale Milano, brazilianul Leonardo spune că formaţia sa a fost penalizată "prea aspru".

"Partida a început în cel mai bun mod şi nu prevedeam un astfel de final dificil. La începutul reprizei secunde am ratat câteva ocazii importante, iar apoi am primit golul trei. Schalke a avut şase-şapte ocazii şi a înscris cinci goluri. Din acest punct de vedere am fost penalizaţi prea aspru. După golul patru ne-a fost mult mai greu să revenim în joc, pentru că evoluam cu un jucător mai puţin. Acum este greu să ne gândim că putem întoarce rezultatul în retur, dar vom face totul pentru a obţine un rezultat pozitiv. Din păcate, perioada crucială a sezonului a venit într-un moment nefast pentru noi. Am pierdut multă energie în campionat, în încercarea de a recupera diferenţa faţă de Milan", declară Leonardo.

Fundaşul român Cristian Chivu a fost eliminat de pe teren în minutul 62, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Inter nu o duce prea bine nici în campionatul italian, unde se află de-abia pe locul trei, după AC Milan şi Napoli.

La rândul ei, Real Madrid şi-a asigurat calificarea în semifinalele Champions' League, după ce a pus la respect echipa engleză Tottenham, cu scorul de patru la zero.

Meciurile retur se vor juca pe 13 aprilie.