Salariile fotbaliștilor englezi de primă ligă ating un nivel record

salariile-fotbalistilor-englezi-prima-liga-nivel-record.jpg

Fotbaliştii englezi din Premier League sunt cel mai bine plătiţi.

Proporția salariilor din veniturile echipelor de primă ligă din Anglia a depășit două treimi în campionatul 2009–2010, concluzionează un raport efectuat de marea firmă de audit și consultanță Deloitte.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Deşi veniturile au depășit pentru prima oară două miliarde de lire pe an (aproape 2,5 miliarde de euro), firma atrage atenția asupra pericolului prezentat de îndatorarea excesivă a marilor cluburi engleze.

Proporțiile cheltuielilor cu salariile variază la cele 20 de cluburi englezești, de la 46% la campioana Manchester United, la 107% la rivalii lor, Manchester City.

Cel mai mare buget de salarii îl are clubul londonez Chelsea, proprietatea miliardarului Roman Abramovici, din Rusia, cu 174 de milioane de lire. Chelsea deține acest loc fruntaș din ediția 2002–2003 a campionatului primei ligi.

 

Fotbaliştii englezi, cei mai înstăriţi

 

Prima ligă din Anglia are în continuare cele mai mari venituri din Europa, aproape 2,5 miliarde de euro. Deloitte atrage atenția că cluburile de elită din principalele cinci puteri europene ale fotbalului (Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța) au acum datorii care însumează peste opt miliarde de euro.

Și aceasta nu e doar o problemă economică, ci și una administrativă, întucât forul tutelar continental UEFA va impune din anul 2014 un sistem care va cere cluburilor să-și asigure echilibrul financiar.

Perspectiva este însă destul de sumbră, dat fiind climatul economic nefavorabil, care a redus deja veniturile din vânzarea de bilete, sponsorizare și alte activități comerciale, iar din 2012–2013 se va reduce și sursa principală de venituri, drepturile de televizare a meciurilor de primă ligă.

 

Datorii uriaşe ale cluburilor de fotbal

 

Totuși, deși datoria însumată a celor 92 de cluburi din cele patru ligi profesioniste a depășit 3,5 miliarde de lire, niciun club nu a intrat în stare de faliment în ultimii 19 ani.

Există propuneri de introducere de jos în sus a unei limite de 60% din venituri pentru fondul de salarii, așa cum există deja în liga a patra.

La ora actuală, cluburile de vârf plătesc vedetelor lor salarii care uneori depășesc o sută de mii de lire pe săptămână. Aceste cluburi sunt mai toate acum în proprietatea unor miliardari americani (Man. Utd, Liverpool), ruși (Chelsea, Arsenal) sau din Orientul Mijlociu (Man. City), care concurează nu doar între ele, ci și cu marile cluburi din Spania și Italia, în cadrul unui triumvirat de țări, care au practic un monopol asupra Ligii Campionilor, care este un fel de vacă de muls cu euro a fotbalului continental.