Gustul dulce al răzbunării

bayern-munchen-robben-lupta-chivu.jpg

Arjen Robben (Bayern Munchen) şi Cristian Chivu (Inter Milano)

Meci de poveste în optimile Ligii Campionilor, între Internazionale Milano şi Bayern Munchen. Nemţii au câştigat dramatic, printr-un gol înscris în minutul 90 de Gomez.

Partida a fost echilibrată, având ocazii de ambele părţi. Cristian Chivu a avut misiunea extrem de dificilă de a-l marca pe vice-campionul mondial Arjen Robben, lucru pe care l-a făcut cu succes de multe ori, fiind însă depăşit în alte rânduri de vedeta bavarezilor.

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Louis Van Gaal apreciază că rezultatul este meritat, dar formaţia sa nu trebuie să se considere calificată : "Ne-am apropiat de calificare, dar Inter Milano este o echipă mare şi nu trebuie să considerăm că am obţinut biletul pentru sferturi. Victoria noastră este meritată. Le-am spus jucătorilor la pauză să ţină mai mult mingea şi să îi facă pe adversari să alerge. S-a văzut că Inter Milano era obosită pe finalul meciului. Cred că ar fi trebuit să înscriem mai devreme. Portarul Thomas Kraft şi-a păstrat calmul pe tot parcursul jocului şi şi-a arătat calităţile".

De partea sa, tehnicianul echipei Internazionale Milano, Leonardo declară că nimic nu este compromis în ceea ce priveşte calificarea : "Am construit, am jucat, echipa s-a prezentat bine. Portarul Thomas Kraft a fost foarte bun, a avut intervenţii fantastice la Eto'o. Putem să analizăm, dar golurile vin mereu pe fondul unor erori. Este regretabil. Echipa are însă suficient de multă experienţă, pentru a nu fi afectată psihic de această înfrângere. Este rău că am pierdut, dar nimic nu se schimbă înaintea partidei de la Munchen, pe care vom încerca să o câştigăm. Nimic nu este compromis. Este greu că am pierdut în ultimul minut, mai ales pentru că am jucat bine".

Acest meci a fost o reeditare a ultimei finale Champions' League, câştigate de echipa italiană, cu scorul de doi la zero. Partida retur va avea loc pe data de 15 martie.

În cealaltă întâlnire de miercuri seară, Franţa şi Anglia au căzut la pace : Olympique Marseille a remizat pe teren propriu cu Manchester United, scor zero la zero.