CFR Cluj părăseşte Europa cu fruntea sus

liga-campionilor-logo-ul-competitiei-mijlocul-terenului-unui-meci.jpg

CFR Cluj remizează cu AS Roma, dar părăseşte cupele europene.

CFR Cluj, egala lui AS Roma : campioana României la fotbal a remizat, unu la unu, cu formaţia italiană, în ultimul meci din grupa E a Ligii Campionilor.

Antrenorul echipei clujene, Alin Minteuan spune la TVR 1 că formaţia sa putea obţine mai mult din acest joc : "Primăvara europeană e un vis pentru multe echipe româneşti, nu ştiu care formaţie va mai ajunge la nivelul Urziceniului în Liga Campionilor".

Clujenii au egalat în minutul 89, prin ivorianul Traore. Acesta le-a stricat apoi seara gazdelor, făcând gesturi obscene către spectatori, fiind greu calmat de coechipieri.

"L-au adus de pe maidan, gestul său mi-a stricat toată noaptea", spune şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan apreciază că marcatorul golului grupării ardelene, ivorianul Lacina Traore şi-a arătat clasa din nou. "Am avut ocazii mai multe decât Roma şi am reuşit să egalăm. Traore şi-a arătat clasa din nou. Nu trebuia să facă acel gest, dar e un copil şi mai trebuie să lucrăm la educaţia lui. M-aş bucura să fie copilul meu. E un jucător valoros, poate cel mai valoros fotbalist al nostru, are cele mai multe goluri date din întreg lotul. Nu pot să fiu mulţumit de parcursul din acest sezon de Liga Campionilor. Faptul că am făcut din nou patru puncte nu mă mulţumeşte. Ne gândim în continuare la titlul de campioană, pentru că suntem luptători", declară Mureşan la Digisport.

Portarul echipei CFR Cluj, Eduard Stăncioiu consideră că formaţia sa a ieşit cu capul sus din grupele Ligii Campionilor : "Concluzia mea după această ediţie este că trebuie să câştigăm campionatul, să încercăm un parcurs mai bun la anul şi să jucăm din nou împotriva celor mai bune echipe din Europa. Ne va fi greu să reuşim asta, dar vom face tot posibilul. Mă bucur mult pentru Traore că a marcat, s-a descătuşat după gol".

O reacţie şi din tabăra adversă : portarul echipei AS Roma, Bogdan Lobonţ crede că formaţia ardeleană putea ajunge în primăvara europeană cu puţină şansă. "Glumind puţin, bine că am luat doar un gol, putea să se termine mai rău. Cu puţin mai multă şansă, CFR putea să ajungă în primăvara europeană", spune Lobonţ la TVR 1.

Să precizăm că AS Roma era deja calificată în optimile Champions' League, alături de Bayern Munchen.

Nemţii au învins cu trei la zero pe FC Basel, în celălalt meci al grupei.