Balon de oxigen pentru Steaua

olaroiu-cosmin-antrenor-fotbal.jpg

Cosmin Olăroiu a calificat Steaua în finala Cupei României-Timişoreana.

Steaua are şansa de a salva un sezon nefericit: echipa pregătită temporar de Cosmin Olăroiu s-a calificat în finala Cupei României-Timişoreana la fotbal. Roş-albaştrii au remizat, scor 1-1, în deplasare cu FC Braşov. Golul formaţiei din Ghencea a fost marcat de Nicolae Dică.

Scorul din tur a fost zero la zero, dar steliştii merg mai departe, datorită golului înscris în deplasare.

"Avem ocazia să spălăm ruşinea acestui sezon", declară managerul general, Mihai Stoica.

"Ne-am luat revanşa faţă de o echipă care ne-a umilit în returul campionatului. Acum avem şansa să ne luăm revanşa de la duşmanii de-o viaţă. Trebuie să prindem Europa, va fi greu să câştigăm finala, dar dacă jucătorii vor intra cu dorinţa de a-şi lua revanşa pe care o am eu acum, cred că ne putem apropria victoria. S-a simţit venirea lui Olăroiu. El a reuşit să ajungă rapid la sufletele jucătorilor. Cred că atitudinea pe care au afişat-o jucătorii, faptul că deşi au fost conduşi au crezut până în ultima clipă, i se datorează şi lui", afirmă Stoica.

"E meritul jucătorilor, am dominat meciul de la un capăt la altul", spune şi antrenorul Cosmin Olăroiu.

"E meritul lor, i-am felicitat pentru că au meritat, am dominat tot meciul de la cap la coadă, adversarii au ajuns o singură dată în careul nostru, a fost acea greşeală la penalty. La fotbal mereu sunt emoţii. Mai e mult de muncă, eu vreau doar să ajut Steaua şi să lucrez la moral", explică tehnicianul.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, declară că echipa sa a meritat să se califice în finala Cupei României-Timişoreana: "Nu avea cum să nu iasă bine. Nici Dumnezeu nu poate fi contra mea tot timpul. Am controlat jocul, am avut bară, ei au marcat dintr-un penalty aiurea. Dică şi-a spălat toate păcatele, s-a spovedit, s-a împărtăşit".

Amărăciune în tabăra adversă: "Nu meritam acest rezultat, nu am fost inferiori Stelei", crede antrenorul braşovenilor, Antonio Conceicao.

"Suntem foarte trişti pentru ce s-a întâmplat în această seară, nu am reuşit să scriem o pagină de istorie pentru acest club şi acest oraş. Îmi felicit jucătorii pentru felul în care au răspuns la tot ce le-am cerut încă de la venirea mea la FC Braşov, este un rezultat nedrept pentru ei. Nu meritam acest rezultat, am jucat o dublă manşă cu cea mai titrată echipă din România şi nu se poate spune că am fost inferiori", spune tehnicianul.

Steaua ar putea juca finala Cupei României împotriva lui Dinamo, care întâlneşte joi, 12 mai, în returul semifinalei, pe Gloria Bistriţa. Scorul din tur a fost 2-0 pentru echipa lui Ioan Andone.

Finala competiţiei va avea loc pe 25 mai, la Braşov.