Toți copiii merg la școală

Acesta este numele unui proiect finanţat de Uniunea Europeană prin care se încearcă integrarea copiilor cu probleme. 

Proiectul îşi propune să îi înveţe pe profesori să lucreze cu copiii care au probleme. În prima fază a proiectului, specialişti şi inspectori şcolari din 8 judeţe s-au reunit pentru a discuta despre modul în care pot fi învăţate cadrele didactice să recunoască problemele copiilor cu dizabilităţi şi mai ales să-i ajute să se integreze alături de copiii lor. Cu atât mai mult cu cât, aceşti copii pot fi găsiţi în aproape toate şcolile.

Rică Zaharia este inspector pentru învățământul special din Prahova şi spune că la nivelul acestui judeţ există puţini specialiști la un număr mare de copii cu dizabilităţi.

Maria Novac, psiholog în Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vrancea explică, la rândul ei, modul în care va fi implementat acest proiect la nivelul profesorilor.

Proiectul îi vizează pe copiii cu dizabilităţi dar e foarte importantă şi implicarea părinţilor”, explică Constantin Cernat, de la Asociaţia Idei pentru Viitor, managerul proiectului.

Într-adevăr, primii care ar trebui să înveţe să lucreze cu aceşti copii sunt chiar părinţii acestora”, explică psihologul Maria Novac.

Proiectul «Toţi copiii merg la şcoală» este cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. 

 
Anca Năstase şi Andreea Orosz