Şase voluntari pregătesc cucerirea planetei Marte

rusia-20100603210340.jpg

Voluntarii, pregătiţi pentru experiment. Foto: Reuters

Şase voluntari, originari din Europa, China şi Rusia au fost închişi joi într-un soi de modul spaţial instalat într-un hangar din Moscova. Timp de 18 luni - un an şi jumătate - cei şase vor fi îndeaproape supravegheaţi de medici şi oameni de ştiinţă.

Experimentul, denumit MARS-500, este realizat de Institutul Rus de Probleme Biomedicale din Moscova în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană şi Administraţia spaţială Naţională din China. Scopul lui este să simuleze un voiaj dus-întors spre planeta Marte şi studierea efectelor psihologice şi fiziologice asupra organismului. Comportamentul uman, şi în special impactul psihologic al unei astfel de călătorii este una din marile necunoscute. Să stai 520 de zile închis într-un spaţiu restrâns, să fii supus unui regim şi program drastic nu este la îndemâna oricui.

257 de voluntari şi-au propus să ia parte la acest test de rezistenţă umană. Cei selecţionaţi sunt ingineri sau medici şi au toţi în comun pasiunea pentru ştiinţă şi spaţiu. Au între 26 şi 34 de ani şi au fost supuşi în prealabil luni de zile la numeroase teste fizice şi psihologice.

Romain Charles are 30 de ani, este inginer, iar experienţa la care ia parte se aseamănă cu un vis împlinit: "De mic copil vroiam să fiu astronaut, ca mulţi băieţi de vârsta mea, şi am dorit să păstrez acest vis intact, motiv pentru care mi-am şi orientat cariera ştiinţifică. Sunt convins că omul se va duce în curând pe Marte şi, dacă pot să pun şi eu o piatră la temelia acestei operaţiuni, aş fi fericit."

Italo-columbianul Diego Urbin spune însă că, în următoarea perioadă, îi vor lipsi familia, prietenii, iubita şi fotbalul: "Poate că o să putem juca mingea acolo în acel spaţiu mic, chiar dacă n-o să avem parte de o partidă adevărată. Oricum, i-am rugat pe organizatori să-mi comunice rezultatele meciurilor din Cupa Mondială şi mai târziu pe cele ale echipelor mele preferate."

Marte, încă departe

În pregătirea unei viitoare expediţii, oamenii de ştiinţă vor să vadă cum se comportă omul în condiţii cvasi-normale de drum spre planeta roşie. Chiar dacă nu totul poate fi simulat, comunicaţiile de exemplu între modul şi turnul de control vor corespunde întocmai celor care vor exista în timpul unui voiaj spre Marte.

Pe scurt, cu cât vasul spaţial se va "îndepărta" de Pământ, cu atât răspunsul va trebui să fie aşteptat mai multă vreme. La sfârşit, când se presupune că modulul a ajuns la destinaţie, între o întrebare şi răspuns vor fi necesare 20 de minute de aşteptare.

Nu chiar totul poate fi simulat - un exemplu este ce se va întâmpla dacă unul dintre participanţi va dori să abandoneze, să iasă din pseudo-capsula spaţială? Ei bine, experimentul va continua, respectivul fiind considerat "mort". Alt sentiment care nu va putea fi luat în seamă este cel de "frică", frica de a nu te putea întoarce acasă, care este şi va fi un factor de stres uriaş pentru cei care într-o zi vor călători spre Marte.

Nici o femeie selecţionată

Experţii spaţiali ruşi sunt de părere că echipajele de acelaşi sex sunt mai eficiente, cu alte cuvinte participanţii se vor putea concentra mai bine pe treaba pe care o au de făcut. Nimeni nu a abolit încă instinctele de bază ale omului, spun ruşii, care nu par a regreta că relaţia între două sexe opuse în spaţiu închis nu va putea fi studiată în cursul acestui voiaj fictiv. În rest, totul va putea fi testat, inclusiv procedurile de stres din sânul echipei.

Fernando Doblas, responsabilul cu comunicarea de la Agentia Spaţială Europeană declară: "Cred că toată lumea - nu numai cei de la ESA - vom afla care sunt limitele comportamentului, ale sufletului uman, în condiţii dificile. Din rezultate vom afla care proceduri operaţionale trebuie ameliorate, modificate pentru a realiza un adevărat voiaj spre Marte. Fiinţa umană nu este o maşină, are feţe ascunse care trebuie văzute în condiţii reale".

Falsa navetă este împărţită în cinci module: un aşa-zis depozit, un modul de locuit pentru cei şase participanţi, un altul pentru experimentele medico-psihologice, un al patrulea care imită capsula care va ameriza pe Marte şi, în sfârşit, un ultim modul, cel mai mare, care imită relieful, suprafaţa planetei roşii, pe care o parte din cei şase vor petrece o lună de zile la mijlocul acestui imaginar voiaj dus-întors lung de un an şi jumătate.

Vasile Damian, despre Misiunea Marte 500