Criză de public la Salonul Nautic de la Paris

affiche-salonnautique-20091214104357.jpg

Salonul Nautic de la Paris

Dumincă seara şi-a închis porţile Salonul Nautic de la Paris, a 49-a ediţie, organizată anul acesta pe fond de criză. O criză mai degrabă...de public. Primul bilanţ al Salonului nautic de la Paris, găzduit în fiecare an în luna decembrie în complexul expoziţional de la Porte de Versailles scoate la iveală o scădere cu circa 7% a numărului vizitatorilor, dar constructorii de yahturi şi alte ambarcaţiuni ce te fac să visezi la călătorii exotice sunt satisfăcuţi căci, se pare, pentru industria nautică afectată şi ea de criză, ce-a fost mai greu a trecut.

Dovada, vânzările record yahturi cu pânze, yahturi cu o lungime de 15 m, şi totodată, vânzarea, în cele nouă zile ale Salonului, a 25 de ambarcaţiuni mai mari-nişte vaporaşe-să le spunem aşa. Iar în ce priveşte accesoriile-de al corzi, parime, geamanduri la instrumente sofisticate de navigaţie fără a uita bucătăriile de minunile plutitoare ce-ţi iau ochii la Porte de Versailles-ei bine şi la acest capitol participanţii la Salon s-au declarat satisfăcuţi, oricum le-a mers mai bine decât la Salonul din 2008.

E foarte bine căci, înaintea Salonului de la Paris, sectorul afişa o scădere a activităţii cu 20%. Şi suprafaţa pe care au fost expuse la Porte de Versailles strălucitoarele yahturi a fost redusă cu aproape 20% dar iată că pe această suprafaţă mai mică s-au făcut afaceri bune.

O să încerc să descriu puţin ce înseamnă, ca spectacol, Salonul nautic de la Paris. Imaginaţi-vă un uriaş pavilion plin de yahturi şi alte ambarcaţiuni nou nouţe, printre care se plimbă lume bine îmbrăcată, care atunci când pare interesată de un exponat, e imediat invitată de superbe creaturi ale sexului frumos, să ia loc în salonul ambarcaţiunii admirate unde, la un pahar de şampanie încep negocierile.

Nu ştiu câtă şampanie s-a băut la ediţia 2009 a Salonului nautic de la Paris dar, după numărul contractelor semnate se pare că nu puţină. E drept că, pentru a-i convinge pe clienţi, din ce în ce mai tentaţi, din motive de criză să cumpere ambarcaţiuni "de ocazie", preţurile celor noi au fost mai scăzute.

În plus, pentru a stimula cumpărările, constructorii de ambarcaţiuni de acest gen şi-au diversificat produsele, au fost mai atenţi la detalii, la design, la materialele folosite.

Şi eforturile au dat roade căci, cum vă spuneam, recolta vânzărilor e bună. Vin sărbătorile şi...unora Moş Crăciun le va aduce...un yacht...Nu-i criză chiar pentru toată lumea.