Cel mai mare premiu de loterie, câştigat de un italian

În Italia s-a câştigat cel mai mare premiu de loterie pus vreodată în joc în Europa! Este vorba despre fabuloasa sumă de peste 147 milioane de euro. La Superenalotto câştigătorul trebuie să ghicească 6 numere din două coloane de câte 90 de numere. Transmite corespondentul RFI în Italia, Ştefan Popescu.

Este vorba despre fabuloasa sumă de peste 147 milioane de euro. De fapt, marele câştigător este statul italian care a încasat aproape 600 de milioane de euro dar şi agenţiile de pariuri care şi-au făcut şi ele "plinul". Câştigul este unul mai mult decât surprinzător chiar şi pentru specialişti.

Matematicieni de la Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice spuneau că extragerea va dura câteva luni dacă nu chiar câţiva ani. Se vorbea despre o posibilitate la 622 de milioane pentru a nimeri combinaţia câştigătoare. Cele şase numere norocoase sunt 10, 11, 27, 45, 79, 88.

În ceea ce-l priveşte pe câştigător, acesta nu şi-a dezvăluit deocamdată identitatea. Este vorba de un bărbat de 45-47 de ani, dintr-o comună din Toscana, Bagnone, de numai 2.000 de locuitori.

Cum a fost dată ştirea, presa din lumea întreagă s-a deplasat în această localitate, la unicul bar care vinde bilete de loto. Mare parte dintre locuitorii comunei ştiu despre cine este vorba, căci toţi se cunosc între ei iar proprietarul barului a fost contactat deja prin telefon de câştigător. Acesta i-ar fi promis în jur de 6 milioane de euro, cadou. Până şi conturile pe Facebook ale celor care locuiesc în comuna Bagnone au intrat în centrul atenţiei.

Agenţia oficială ANSA a anunţat că norocosul s-ar numi Oliviero Michelli. Pe pagina sa de Facebook se putea citi următorul mesaj: "De ieri, viaţa mea s-a schimbat, nu voi uita locul în care trăiesc, în curând voi ieşi la lumină". Fotografia nu este însă una reală, prin urmare faţa câştigătorului nu este deocamdată cunoscută.

Singura sursă sigură, până în prezent, este patronul barului care a mai declarat că norocosul este o persoană necăsătorită şi generoasă. Între timp, locuitorii comunei au ţinut să sărbătorească, nu doar în speranţa de a resimţi efectele generozităţii câştigătorului ci şi pentru a marca aşa cum se cuvine ieşirea din anonimat a comunei de acum celebră în lumea întreagă.

Să mai spunem că premiul pus în joc de loteria italiană a atras pasionaţi din Franţa, Germania, Elveţia şi Austria. Asta fără a-i mai socoti peste cei 11 milioane de italieni care şi-au încercat norocul.

Revista germană Bild a organizat chiar excursii în Italia pentru cititorii săi. Excursia dura doar câteva ore: în timp ce avionul era alimentat cu carburant, pasagerii germani completau biletele pe aeroport, apoi se urcau în avion şi se întorceau în Germania.

Au jucat şi multe administraţii locale în speranţa acoperirii pierderilor bugetare, chiar foarte multe. Astfel, în mai multe consilii locale s-a decis ca fiecare consilier local să joace de la 5 euro până la 100 de euro.

Corespondentul RFI în Italia, Ştefan Popescu.