Atentate cu scorpioni la bordul avioanelor

avion-decoleaza.jpg

Îşi vor schimba teroriştii modul de operare ?

Ucenicii terorişti se reprofilează. Ei propun folosirea scorpionilor, pentru a provoca panică în avioanele de linie. Ideea s-a desprins de pe un site islamist, monitorizat de Centrul American de Supraveghere a Site-urilor Islamiste, SITE.

Scenariile din filmele de groază ar putea deveni realitate. Într-un mesaj postat pe forumul unui site islamist, un bărbat sugerează ca teroriştii să nu mai folosească metoda clasică a atentatelor cu bombă, ci metode inedite, cum ar fi scorpionii.

Aceştia ar trebui introduşi într-un "zbor-ţintă", într-un "container de plastic sau într-o sticlă sau o geantă mică" şi ar trece de detectoarele de metale şi explozivi.

După ce decolează avionul, containerul cu scorpioni ar fi deschis, făcând din acest zbor un "infern", continuă bărbatul, care-şi încheie mesajul cu "ha-ha-ha".

Alte mesaje sugerează metode la fel de înspăimântătoare, folosind şerpi, păianjeni sau viespi, în sistemul de ventilaţie care duce spre cabina piloţilor.

Alt internaut, puţin oripilat de ideea confratelui său are o idee mai simplă : "iei un lansator de grenade, te duci pe un munte sau o pădure din apropierea unui aeroport şi vizezi primul avion occidental care trece", spune el. "Pentru că", mărturiseşte bărbatul pe forum, "fratele meu, povestea asta cu înţepătura mă cam perturbă".