Venezuela recunoaşte independenţa Abhaziei şi Oseţiei de Sud

chavez-432-20090911160056.jpg

Hugo Chavez şi Dimitri Medvedev la Moscova, 10 septembrie. (Foto : Dmitry Astakhov / Reuters)

Preşedintele venezuelean, aflat în vizită în Rusia, a recunoscut independenţa regiunilor secesioniste georgiene, Abhazia şi Oseţia de Sud. În schimb, Kremlinul va acorda un împrumut lui Hugo Chavez pentru achiziţionarea de arme ruseşti, ironizează presa din Rusia. După Nicaragua, Venezuela este a doua ţară, în afară de Rusia, care recunoaşte independenţa regiunilor separatiste.

Recunoasterea este un cadou pe care îl face Hugo Chavez în condiţiile în care de anul trecut, Kremlinul face presiuni mai mult sau mai puţin amicale asupra aliaţilor săi pentru recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Oseţiei de Sud. Până în prezent au reuşit să convingă doar Nicaragua. Nici un alt stat, nici măcar cele foarte apropiate şi dependente de Moscova, ca Bielorusia, nu au riscat să urmeze Rusia.

Venezuela face aşadar un cadou Preşedintelui Medvedev. Cu ce preţ? Se întreabă presa rusă. Pe situl internet al cotidianului Kommersant se evocă câteva variante de contrapartidă, una dintre ele fiind un credit acordat de Kremlin şefului de stat venezuelean pentru achiziţionarea de arme ruseşti.

Cooperarea în domeniul petrolului dintre cele două ţări ar putea deasemenea să fie accelerată prin lansarea unei societăţi comune de exploatare al unui zăcământ din bazinul Orinoco. În aşteptare, Hugo Chavez face ce a făcut mereu la Kremlin şi ce nu îl costă nimic: ridică în slăvi marea moştenire a lui Vladimir Putin, eforturile deosebite depuse de Dimitri Medvedev şi într-o manieră mai generală, măreţia Rusiei.