Ultimul discurs despre starea natiunii

Presedintele american George Bush a tinut luni, 28 ianuarie ultimul sau discurs de acest gen, inaintea incheierii mandatului in 2008.

Presedintele american George Bush a tinut luni, 28 ianuarie ultimul sau discurs despre starea natiunii, inaintea incheierii mandatului in 2008. Irakul si Iranul au fost în particular pe larg comentate în acest discurs. Liderul de la Casa Alba, a carui decizie de a invada Irakul acum cinci ani este tot mai criticata pe plan intern a lansat un mesaj catre clasa politica, cerându-i sa nu puna în pericol reusita misiunii din Irak printr-o retragere prematura a trupelor americane. In opinia sa, violentele ar cunoaste o recrudescenta, iar organizatia Al-Qaida ar reînvia în caz de plecare precipitata a americanilor. Mesajul catre congressmeni survine într-o perioada preelectorala, în care Irakul este una dintre mizele mari. Principalii doi pretendenti democrati, Hillary Clinton si Barak Obama, ca de altfel o majoritate de americani sunt împotriva unei prelungiri a misiunii în Irak. Casa Alba se arata însa inflexibila. Acum un an, înaintea precedentului discurs despre starea natiunii, Irakul era în pragul haosului. Decizia prezidentiala, controversata, de a trimite la începutul lui 2007 trupe suplimentare a dat - în opinia lui Bush - rezultate inimaginabile. Motiv pentru care doar simbolicul obiectiv de a aduce acasa 30 de mii de militari pâna în iulie este mentinut, contrar cerintelor opiniei publice care si-a pierdut rabdarea. Iranul nu a fost nici el uitat de pe lista neagra a lui Bush. Un presedinte care i-a prevenit pe liderii de la Teheran ca risca sa se trezeasca fata în fata cu soldatii americani, daca acestia mai sunt amenintati, aluzie la recentul incident maritim din Golful Persic. Americanii îsi vor apara interesele si cele ale aliatilor sai din zona, a prevenit seful Casei Albe. Tot din zona sa mai notam promisiunea lui George Bush de a face totul pâna la finele mandatului sau pentru a-i împinge pe palestinieni si israelieni sa ajunga la pace. Greu însa de imaginat ca ce nu s-a putut si vrut face în sapte ani se va realiza în al optulea. Pentru americani însa, toate aceste chestiuni de politica internationala, cu exceptia Irakului, ramân preocupari secundare. Ce-i intereseaza astazi este sanatatea economiei lor. Si la acest punct, din pacate, pentru moment, situatia nu este deloc încurajatoare. Mai ramân e adevarat 12 luni de presedintie Bush, timp prea putin pentru initiative majore, dar perioada în care George Bush mai poate spera ca Congresul, dominat acum de democrati, sa-i voteze si sa-i puna în practica planul de relansare economica evaluat la 150 de miliarde de dolari. La acest capitol, treaba nu-i înca terminata, a recunoscut pâna si George Bush. Discursul acestuia, cum era de asteptat, a fost vehement criticat de candidatii democrati. Hillary Clinton denunta spre exemplu încrederea penibila pe care o mai are presedintele în politici care au dat gres. (CR - 1/29/2008;14.25h)