UDMR trebuie să fie mai deschisă faţă de toate partidele

kelemen-hunor-peter-eckstein-kovacs.jpg

Kelemen Hunor şi Peter Eckstein Kovacs, adversari în cursa pentru şefia UDMR.

Peter Eckstein Kovacs şi-ar dori ca UDMR să fie "mai pragmatică" şi "mai deschisă" faţă de Opoziţie, nu doar faţă de PDL. Consilierul prezidenţial, candidat la preşedinţia Uniunii spune la RFI că nu exclude ieşirea UDMR din Guvern, "dacă este necesară".

Peter Eckstein Kovacs cere pragmatism : "UDMR-ul trebuie să fie mult mai pragmatic, mult mai realist, mult mai deschis la celelalte forţe politice din România şi din Ungaria. Ambii mei contra-candidaţi spun că noi trebuie să ne angajăm pe termen lung în coaliţii şi în colaborări cu partidele de centru-dreapta. Eu spun că UDMR-ul şi-a dovedit de-a lungul anilor capacitatea de a intra în coaliţii cu toate partidele mari româneşti, eu cred că acest lucru este o calitate şi cred că trebuie să ne păstrăm această capacitate ca în condiţii date, pe baza unor înţelegeri, să intrăm în coaliţii nu numai cu unul dintre partidele politice româneşti, cred că ar fi o greşeală".

Consilierul prezidenţial spune că alegătorii maghiari sunt nemulţumiţi de activitatea UDMR în Guvern.

"Nu am spus niciodată să ieşim din coaliţie. În schimb, am constat că electoratul maghiar are în momentul de faţă o reticenţă faţă de activitatea noastră în Guvern şi trebuie să analizăm foarte serios, înainte de alegeri, toată această participare la Guvern, dacă îngreunează sau facilitează accesul nostru în Parlament după alegerile din 2012", precizează candidatul la şefia Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

Peter Eckstein Kovacs nu exclude totuşi ieşirea UDMR din Guvern, chiar dacă nu o spune clar : "Văd că este o nemulţumire crescândă faţă de politica UDMR-ului, în rândul comunităţii maghiare. Deci este o chestiune în care te gândeşti de zece ori înainte să tai, dar nu exclud această posibilitate, dacă este necesară".

Varianta părăsirii Guvernului a fost evocată acum câteva săptămâni de senatorul UDMR, Gyorgy Frunda. El spunea la RFI că formaţiunea maghiară ar trebui să iasă din Guvern, dacă relansarea economică întârzie.

Peter Eckstein Kovacs, intervievat de Cosmin Ruscior, despre UDMR